În abajur se coc molii... cearşaful e unit cu podeaua
prin pînza de păianjen...
...în patul meu de scîndură, cu aşternut de
mătase, cu puf de lebădă...
From: arian21x@yahoo.com
To: flu_viu_mm@yahoo.com Un (neo)boem locuieşte în Bucureşti şi nu se crede în Beverly Hills. Îşi bea cafeua (şi) la Green Hours, dar fără a se prelinge. Citeşte mereu, ritualic, aproape de respectul sublim Crai de curte veche şi e fără viză de flotant, cu părul de îţi dă sentimentul că e nearanjat, cu hainele în mereu surprinzătoare combinaţii (totuşi nu se crede crescut în curtea lui Versace). E fascinat de funk/nu-jazz, chill out, electroclash, drum'n'bass, acid house şi mai nou deSigur-Ros şi Röyksopp. Refuză din principiu să meargă la concerte în aer liber şi la petreceri simandicoase (şi cînd totuşi o face se simte bine). Se poartă lîngă regi, regii îi pun din-cînd-în-cînd coroana lor, dar asta nu-l interesază. Nu-l interesează nici epoleţii, nici medaliile, nici covorul roşu, nici numele (deşi are un nume în registrul de botez, unul pentru buletin, unul pentru e-mail, unul pentru Dilema) şi nu are nume de scenă. În schimb, visează scenarii, construieşte scenarii, suferă de scenarii. (Scrie, dar fără să publice, preferă să trimită mail-uri). Nu suportă ideea de elită (de aceea nu umblă în haită). E un desăvîrşit flâneur al urbanului, e jucătorul călător şi îşi poartă jocul cu sine oriunde merge, bucuria de a privi triumfă la el. Urmăreşte, îi urmăreşte pe cei care se urmăresc, îi urmăreşte pe cei care-l urmăresc. Trece, dar nu neobservat (deşi nu caută asta). Se vede, dar nu se dezvăluie. Cînd merge la Web se amuză de pretenţiile ascunse, perfide, în gesturi sclifosite şi obosite ale unora, care pozează interesantul, fascinantul, neîntîlnitul. Cînd merge în Iaşi se amuză de Boema căptuşită în jeg, postere obosite, cu mese pline de coji, sîmburi de cireşe