Într-o stufoasă geografie posibilă, una cu referinţe interioare, imposibil de recuperat pe vreo hartă tipărită, Boemia glisează tandru în Boema, împărţind arealul imaginar cu Atlantida, Tartaria ori Patagonia, cu ţinuturile sciţilor, ale sarmaţilor sau ilirilor, ori cu ale kinocefalilor, lotofagilor, troglodiţilor sau likantropilor. Swift, cum bine ştim, îşi purta paradigmaticul personaj prin ţări cînd colcăind de pitici, cînd încăpătoare pînă la refuz, adică apte a nu-şi refuza o populaţie gigantescă, cînd năpăstuite de imbecilitate, cînd puse la respect de raţiunea divorţată prin natură de prostia umană. În traiectul străbătut de Gulliver se înscria şi Japonia. Rămas în afara graniţelor lumii cunoscute secole şi secole de-a rîndul, arhipelagul harnicilor niponi putea figura printre tărîmurile lui "aşa ceva nu se poate". Or, acesta ne locuieşte în cea mai intimă dintre interstiţiile creierului. Nu ne despart de Boemia atlasului geografic nici mile de nestrăbătut cu pasul, nici obiceiuri de nemăsurat cu bunul-simţ de "la noi", nici idealuri de necuprins cu gîndul. Partea occidentală a cîndva Cehoslovaciei moderne şi regiunea cea mai dezvoltată a zonei, ea găzduieşte masive herciniene şi platouri scăldate de apele Elbei, îmbinînd culturile de cereale şi sfeclă cu creşterea cornutelor şi industria extractivă cu spectaculoasa producţie de bere - mîndria locului! La Praga şi Plzen, în căutarea alchimiştilor şi a lui Svejk, turistul cu ştaif cultural va da o ocheadă hărţii mentale menite a-i gratula aşteptările decolate din realul plat, chit că traseul nu va putea ocoli tenebroase uliţe kafkiene. Boemia tratatului de istorie îl va lămuri că locul este înnobilat cu rangul de ducat, apoi de regat, după un interval în electoratul imperial, la finele Evului Mediu. Între 1310 şi 1437, Boemia îşi schimbă stăpînii ereditari cu dinastia luxemburgheză, intrînd sub mantie h