Da' bovarici mai sîntem!... Acum, că tot a ucis-o Geo Bogza pe Victoria Lipan, mai e nevoie, oare, de profesori? Tinerii de valoare oricum nu se aruncă spre catedră. Sau nu în România. Şi de ce-ar face-o? Să nu credeţi că mă voi pierde în răspunsuri-pledoarie. Recitiţi articolele domnilor Călinescu, Vighi, Manolescu. Domnilor profesori, ar fi trebuit să spun. Şi pe oricare din celelalte. Lipseşte pînă şi sămînţa dascălului. Ceea ce se petrece cu România în sevraj, de care ne facem parte acum, explică varianta "cu convocatoru'" Cum se vede asta din vîrful relelor, din discotecă, din buricul manelist al majorităţii? Ce-am avut şi ce-am pierdut! Îngrijorările sînt de prisos. Tinerii de viitor vor avea chipul acelui viitor care le aparţine. Vă fi binele unui atunci pe care nu avem dreptul nici a-l judeca, nici a-l descrie. De ce am da năvală, nespălaţi de păcatele propriilor îngustimi, peste vremuri în care specializarea va fi şi ea "cool", "super", "genială"?! În fond, genial înseamnă doar manifestarea deplină a eului. Profesorul tînăr arată cam ca elevul său. Iar cei, cîţiva, nu vă speriaţi, care, deşi datează din anii convocatorului, nu s-au ţopit (deh! epoca), sînt ca pagodele-n deşert. Ciudat, poate, la tinerii de valoare ai prezentului au, încă, o cotă ridicată. Şi-apoi şcoala-i cum este şi ca dînsa sîntem noi. Timpul trece la fel şi dacă numărăm din 4-n 4. Alina IORDACHE
str. Mihai Viteazu 6
Rîşnov Articolul lui C. Ghinea, "Bogat şi liniştit" (nr. 531) Articolul dlui C. Ghinea "Bogat şi liniştit" mi s-a părut pînă la un punct o glumă tristă, care parcă ar dori să atenueze şocul produs în opinia publică de declararea averilor aşa-zişilor demnitari care, după domnia sa, "sînt mai săraci decît se crezuse". Oare? Chiar şi-a putut imagina omul obişnuit că o mînă de bugetivori bine plasaţi în funcţii vor putea într-un mandat să-şi agonisească nu o vilă-