* Petru Groza, Adio lumii vechi! Memorii, Bucureşti, Editura Compania, 2003, Colecţia "ClarObscur". Probabil că mulţi dintre cei care s-au plimbat pe bulevardul Dr. Petru Groza, au învăţat la Liceul Dr. Petru Groza sau chiar s-au născut în oraşul Dr. Petru Groza (fostul şi actualul Ştei, un orăşel industrial creat de sovietici, cu care Groza nu a avut nici o legătură; dar nici Stalin nu a trecut vreodată prin Braşov!), nu şi-au pus întrebări legate de patronimul acelor locuri. Ştiau din manualele de istorie de atunci că, la 6 martie 1945, "a fost instaurat primul guvern revoluţionar-democratic din România", aşa cum, din manualele de astăzi, ştim că, la aceeaşi dată, comunismul a fost impus la noi în ţară de pumnul lui Vîşinski, susţinut de tancurile sovietice. Dar, dincolo de acest 6 martie, nu se ştie mai nimic despre acest personaj care a avut toată viaţa orgoliul de a-şi pune particula "dr." în faţa numelui (deşi, chiar în cartea de faţă, recunoaşte singur că titlul de doctor se obţinea cu foarte mare uşurinţă - cel puţin pe atunci - şi că, în consecinţă, nu prea avea valoare). Deci cine a fost Petru Groza? O minimă curiozitate te împinge către un dicţionar din care poţi afla că Groza nu a apărut din senin în 1945, că în 1921 şi în 1926-1927 a fost ministru în cabinetele Averescu, că a înfiinţat şi a condus Frontul Plugarilor, că a fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri în cel de-al doilea guvern Sănătescu şi în guvernul Rădescu, că a fost prim-ministru din 1945 până în 1952 şi că, din 1952 şi pînă la moarte, în 1958, a fost preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţie echivalentă cu cea de şef al statului. Şi totuşi, dincolo de dicţionare, cine a fost în definitiv Petru Groza? "Un om unsuros şi mult prea degajat pentru gravitatea împrejurarilor. Politeţea lui era destul de zgomotoasă. Vorbea mult. Se plasa mereu în afara subiectului. Î