Dacă ar trebui caracterizată în termenii lui Caţavencu această modificare a Constituţiei s-ar putea spune că s-a schimbat esenţial şi anume în punctele neesenţiale şi nu s-a schimbat aproape deloc în părţile esenţiale. În sesiune extraordinară şi cu o rapiditate de invidiat, Parlamentul a adoptat proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei. Nu au existat surprize la vot, fiind acceptate propunerile comisiei de revizuire. Era şi normal, din moment ce comisia a căutat să obţină consensul. Doar PRM a boicotat sistematic negocierile, plasîndu-se din proprie iniţiativă în afara procesului. PRM a recunoscut astfel că se află în afara jocului democratic. De cealaltă parte, liderii PSD au căutat o susţinere largă, avînd nevoie de voturile tuturor celorlalte partide parlamentare pentru a obţine două treimi, necesare trecerii proiectului în Parlament. În mod curios, tocmai retragerea PRM a oferit partidelor democratice din opoziţie şi UDMR o marjă de manevră mai mare. PSD nu a putut să utilizeze deja foarte cunoscuta manevră prin care se aliază cînd cu PRM, cînd cu PNL şi PD, în funcţie de interese şi de tema aflată în discuţie. PSD găsea un partener de nădejde în PRM de cîte ori era în discuţie o măsură de restrîngere a democraţiei, cum au fost legea informaţiilor clasificate, scandalul dosarelor de Securitate sau, mai recent, la dezbaterea ordonanţei de urgenţă 37 care încearcă un fel de control asupra ONG-urilor. Cînd îi lipsea acest partener, ba util, ba provocator de migrene, PSD era mai dispus să negocieze cu liberalii şi democraţii. Fără PRM, negocierile asupra Constituţiei poartă pecetea marjei limitate de negociere a tuturor părţilor: sistemul politic constituţional nu se schimbă aproape deloc. De fapt, s-a căutat un minimum de teme şi soluţii cu care toată lumea să fie de acord. Aşa cum este garantarea proprietăţii private. Au fost făcute schimbările nec