Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Televiziunea Al-Jazira a transmis un mesaj adresat irakienilor de Saddam Hussein

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iulie 2003 ·

* "Caseta este autentica", sustin specialistii * Inregistrarea a fost facuta la 16 iunie "Vreau sa va spun ca imi sunteti foarte dragi si ca-mi lipsiti, iubiti concetateni, desi traiesc printre voi si ma aflu printre voi". Acestea sunt primele cuvinte ale unui mesaj sonor atribuit lui Saddam Hussein si transmis ieri, 4 iulie, chiar de Ziua Nationala a SUA, la 16h00, de televiziunea Al-Jazira din Qatar. Despre banda respectiva s-a aflat ca a fost inregistrata la 14 iunie a.c., adica la sase saptamani dupa ce presedintele american George W. Bush a declarat incheiate ostilitatile din Irak. In mesaj, Saddam afirma ca in toata tara "s-au creat pe scara mare celule ale Jihadului (razboiului sfant - n.n.), formate din combatanti irakieni, barbati si femei, pentru a lupta impotriva fortelor ocupante". Din caseta care are o durata de 20 de minute, Al-Jazira sustine ca a retinut si difuzat doar zece, care i s-au parut esentiale. Fostul lider irakian, despre a carui soarta nu se mai stie nimic din 9 aprilie, sustine ca "el si colaboratorii sai se afla in continuare in tara". "Le aduc omagiul meu, salut (poporul irakian) si salut mujahedinii (combatantii) din Bagdad si de pe campurile de lupta. Omagiez, totodata, si hotararea lor, sacrificiul lor si Jihadul lor", a adaugat Saddam Hussein cu o voce ferma. In legatura cu modul in care a parvenit mesajul lui Saddam la sediul Al-Jazirei, din Doha, directorul canalului respectiv de televiziune, Ibrahim Hilal, a declarat, la BBC, ca ieri dimineata cineva a telefonat, nu se stie de unde, si a pus caseta la telefon, ea fiind inregistrata. "Nu cunoastem sursa si nici locul de provenienta. In schimb, nu avem nici un motiv sa ne indoim de autenticitatea benzii, care dureaza 20 de minute si din care am selectat 10 minute", a adaugat Ibrahim Hilal. Chestionat de Al-Jazira imediat dupa transmiterea mesajului, fostul sef al serviciilor milita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum o ora
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 10 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 45 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°