- Cultural - nr. 130 / 5 Iulie, 2003 Un chip si trup contorsionat, o privire tampa ca a "Idiotului" dostoievskian, de Quasimodo al tuturor timpurilor, un par carunt al unei varste trecute de 100 de ani, niste ochi goi si buze distruse de tutun, bautura, droguri... il fac de nerecunoscut pe Marcel Iures in "Ultima banda a lui Krapp", recenta premiera a Teatrului Act (am vazut de doua ori spectacolul), pe un text deloc absurd al... absurdului Beckett. Cat talent sau geniu poate incapea intr-o imagine perfecta a tuturor neimplinirilor umane posibile! Unde este superbul actor din "Cei care platesc cu viata", privindu-se in oglinda cabinei care ii defineste cel mai bine felul de a fi al acestui "Dorian Gray" (al carui Oscar Wilde au fost cand Maniutiu, cand Marinescu, cand Veroiu si altii), cu inaltimea si degetele prelungi de pianist care l-au dus pe drumuri atat de indepartate, incat ne-a vaduvit de un titlu de "Artist al poporului"? Cum a reusit Dabija sa arate un actor atat de mare incat pana si inegalabilii ochi verzi s-au scaldat in lacrimile goliciunii si pustiirii care e moartea omului fara Dumnezeu? Unde a disparut pastorul pocaintei si umilintei, Wurmbrand, transfigurat in pictura Adonisului strapunsa in inima de pacatele antihristice? Un om nemantuit, terminat, alcoolic, neimplinit in iubire, singur, bolnav, distrus, mort. Acesta nu e Marcel Iures. Ci (doar) un actor ...care poate juca orice. (I. F.) - Cultural - nr. 130 / 5 Iulie, 2003 Un chip si trup contorsionat, o privire tampa ca a "Idiotului" dostoievskian, de Quasimodo al tuturor timpurilor, un par carunt al unei varste trecute de 100 de ani, niste ochi goi si buze distruse de tutun, bautura, droguri... il fac de nerecunoscut pe Marcel Iures in "Ultima banda a lui Krapp", recenta premiera a Teatrului Act (am vazut de doua ori spectacolul), pe un text deloc absurd al... absurdului Beckett. Cat talent sa