- Istoric - nr. 130 / 5 Iulie, 2003 Constiinta nationala Constiinta originii comune, a identitatii locuitorilor de pe ambii versanti ai Carpatilor, a unitatii patriei, s-a manifestat cu putere in secolele XV-XVI, in contextul rezistentei antiotomane. Astfel, ca suprem argument, menit sa determine interventia lui Matia Corvin, rege al Ungariei (1458-1490), dar fiu al romanului Iancu de Hunedoara, in sprijinul Tarii Romanesti muntene, atacata de otomani in 1462, Vlad Tepes (1446-1452-1462, 1476-1477) facea apel la constiinta de neam a acestuia, cerandu-i, dupa Laonic Chalcocondil, "sa nu-i lasi sa ne nenoroceasca si sa ne strice neamul". De altfel, tatal lui Matia, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1446, 1448, capitan general 1444-1446, guvernator si regent al Ungariei 1446-1453), avand in vedere tocmai necesitatea rezistentei armate romane, propusese in anii 1448-1450, stipuland chiar in tratate, domnilor din Moldova si Muntenia ca cele trei tari "sa fie una". Considerandu-se, potrivit celor mai vechi cronici moldovene, "crestini si de acelasi neam", transilvanenii il chemau trei decenii mai tarziu pe Stefan cel Mare al Moldovei (1457-1504) "cu mare dor si dragoste" sa le fie "domn prea indurator", considerandu-l "trimis de Dumnezeu pentru apararea si carmuirea Transilvaniei". Iar solilor urmasului sau Petru Rares (1527-1538, 1541-1546), tot transilvanenii le declarau in 1529 ca "tara noastra si tara Mariei Sale au fost totdeauna o tara". Cum se numea aceasta tara? "Tara romanilor a carei parte dinspre rasaritul soarelui de vara se numeste Moldova _ nota in 1526 istoricul de curte al regelui Ungariei _ odata se numea Dacia". "Romanii insisi, bastinasi ai acestor provincii" dupa Georg Reicherstorffer, luptau asadar pentru unirea tuturor teritoriilor care "odinioara au fost Dacia" (A. Bonfini). O uniune politico-statala care, dupa marea realizare a