Matrix, primul film din trilogie, a intrat pe piata in 1999. Pina la al doilea film, Matrix Reloaded (2003), au trecut citiva ani – timp in care „Matricea“ pare sa fi fost intr-adevar „reincarcata“. Scenariul s-a complicat, efectele vizuale au devenit si mai spectaculoase, „Matricea“ propriu-zisa a dezvoltat strategii upgradate de rezistenta la rebeliune. Despre toate acestea, in pseudocronica de film care urmeaza...
Pe linga efectele vizuale incontestabil spectaculoase, succesul primului film al trilogiei s-a datorat marii surprize pe care „povestea“ in sine a oferit-o celor mai multi dintre privitori. Filmul a fost caracterizat drept cel putin „interesant“ de categorii dintre cele mai diverse, de la intelectualii care n-au citit science-fiction decit in copilarie, in varianta Jules Verne, pina la computeristii mari amatori de jocuri si de jonglerii cu conceptul de virtual. Surpriza demonstreaza ca nici macar acestia din urma nu citesc SF – preferind, probabil, filmele de gen, care, din pacate, in marea lor majoritate, sint proaste. Pentru ca, daca acesti privitori uluiti de „ideea“ din Matrix ar fi citit vreo mostra de cyberpunk, povestea nu li s-ar mai fi parut atit de aiuritoare si de originala.
Cyberpunk este numele unui curent SF pe care (ca sa-i satisfacem si pe amatorii de „blazoane“) Linda Hutcheon il lua cit se poate de in serios in Politica postmodernismului, urmarindu-i interferentele &interactiunile cu literatura „mare“ (mainstream, cum ar spune SF-istii) postmoderna. Curentul isi are originile in dezvrajirea adusa pe lume de cel de-al doilea razboi mondial. De aici vine obsesia tehnologiei inselatoare care, in cele din urma, ucide (personajele cyberpunk au, de obicei – daca le pot plati, caci „culoarea banilor“ si mai ales „functionalitatea“ lor constituie o alta obsesie a textelor cyberpunk –, „neuroimplanturi“ care le permit
