- Istoric - nr. 131 / 8 Iulie, 2003 In fata primejdiei care ameninta o parte a spatiului romanesc, sau a pericolului comun, romanii au actionat unitar, la nivelul intregii "Tari", al intregului spatiu romanesc nord-dunarean, unitatea de interese, unitatea de vointa si aspiratii traducandu-se prin unitatea de lupta. Colaborarea romanilor de pe ambii versanti ai Carpatilor s-a adancit in secolele XIII-XIV, in contextul respingerii agresiunii regatului Ungariei, transilvanenii, asa cum o dovedesc legenda lui Negru Voda, pornita de la un fapt real, si realitatea istorica cunoscuta a traversarii muntilor de catre maramuresenii voievodului Bogdan din Cuhea, aducandu-si o contributie insemnata la grabirea procesului de unificare a voievodatelor romanesti extracarpatice, la afirmarea independenta a statelor medievale romanesti Moldova si Muntenia (Tara Romaneasca). Acestea, la randul lor, au oferit permanent adapost pentru "sutele si miile" de "iobagi romani din Transilvania" (…) margineni, oieri sau agricultori din Banat si pana la Brasov", siliti, din cauza exploatarii sociale si nationale, sa treaca muntii "pe poteci ascunse" la fratii lor, "unde viata era cu mult mai libera" (Stefan Metes). Ca dovada clara a existentei constiintei etnice romanesti, in toate rascoalele romanilor din Maramures, Ardeal si Banat din veacurile XIV-XV se constata prezenta si ajutorul voievozilor din Principate, un exemplu concludent constituindu-l atacarea Mehadiei de catre Dan I (c. 1388-1386) domn muntean, frate al lui Mircea cel Batran, in 1385, in sprijinul rasculatilor banateni condusi de cnezii Mihai si Vladislav, fiii lui Dan, si implicarea tuturor romanilor in tentativa de secesiune a Transilvaniei din 1467 sau rezistenta comuna la tentativa de unificare a "Daciilor" in interesul capitalului levantin de catre Luvize Gritti (1534). In contextul reconquistei antitatare, incepand cu