Judecand însa dupa comportamentul anterior al demnitarului, ne putem imagina ca are de fapt mai multi bani, pe care i-a depus probabil prin conturile membrilor familiei sau în strainatate. Aplicand acelasi rationament si la restul membrilor Cabinetului Nastase, conchidem ca nu putem sti de fapt ce averi au ministrii, deoarece legea permite disimularea lor si nu prevede nici un mecanism de verificare a declaratiilor si cu atat mai putin de sanctionare a declaratiilor false sau incomplete.
Ea a fost deci o operatiune de imagine, care nu a schimbat nimic. In privinta parlamentarilor, lucrurile stau cam la fel. Presa s-a oprit asupra sumei de un milion de dolari, cat totalizeaza conturile senatorului UDMR Attila Verestóy. Intr-o tara cu multi oameni saraci este desigur o suma care socheaza, dar de fapt nu existenta ei ar trebui sa ne preocupe, ci modul în care a fost dobandita. Cu alte cuvinte, problema este daca milionul de dolari rezulta din activitati economice legitime, desfasurate în conditiile transparentei si competitiei corecte, sau din exploatarea unei pozitii politice. Interesant de amintit aici este faptul ca majoritatea covarsitoare a parlamentarilor a optat pentru politica, demisionand din consiliile de administratie ale firmelor care le-au adus prosperitatea. Decizia pare greu de înteles, avand în vedere ca salariul de parlamentar nu poate asigura în continuare veniturile cu care s-au obisnuit alesii natiunii.
Explicatia optiunii a dat-o deja, cu aroganta sa inimitabila, deputatul PSD Culita Tarata cand a recunoscut de la bun început ca si-a trecut firmele pe numele unor apropiati, dar continua sa se ocupe de ele. Exemplul sau a fost probabil urmat si de alti colegi de parlament sau ministri, ceea ce a aruncat Legea conflictului de interese în derizoriu si a transformat declararea averilor într-o formalitate. Alta morala a acestei istorii est
