„La fel trebuie sa fie si Facultatea de Litere, care, intre altele fie zis, nu trebuie sa scoata scriitori, intrucit nu exista in lume facultate de scriitori; scriitorul poate fi un muncitor bun, si un medic bun, si un inginer bun care are de transmis un mesaj, care cunoaste viata si este inzestrat cu talent, este capabil sa realizeze opere de arta. Noi trebuie sa scoatem de la filologie profesori si toti cei care absolva aceste facultati trebuie sa intre in invatamint si numai cu aceste conditii trebuie admisi in facultati“1. Este punctul de vedere emis de Nicolae Ceausescu la Consfatuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei si al activitatii cultural-educative din 1971. Prima observatie ar fi ca, in 1971, cu prilejul „celebrelor“ teze din iulie, mesajul secretarului general al partidului era mult mai inteligibil decit va deveni, progresiv, catre 1989. Pe de alta parte, fragmentul ales e semnificativ pentru al doilea „inghet“ ideologic. Ceea ce cerea Nicolae Ceausescu era o deprofesionalizare a scriitorului prin, de aceasta data, orientarea Facultatilor de Litere catre „producerea“ de profesori. In plus, ideea ca oricine poate fi un scriitor bun nu e atit una democratica, cit una care incurajeaza diletantismul. Este marcata, inca de acum, ideea transformarii culturii romane in cultura de masa, o cultura ce va fi pusa, tot mai ritmat, sub auspiciile national-comunismului, amestec de, cum observa Valdimir Tismaneanu, comunism si fascism, cu consecinte vizibile in anii ’90 si la inceputul mileniului III. Putem descoperi aici unul dintre punctele de origine ale festivalului Cintarea Romaniei, prilej neintrerupt de a omagia partidul si mai ales pe conducatorul lui, intr-o perfecta omogenitate sugerata de unul dintre cele mai la moda sloganuri ale vremii : „Un singur gind, o singura vointa“.

Programul politic al PCR si al secretarului sau g