Deşi se agită cât o turbină, Adrian Năstase nu poate ieşi din contradicţia care i-a marcat existenţa politică: să ofere o identitate modernă unui partid sclerozat. Drept urmare, discursul său, ca al oricărui lider de extracţie comunistă, e pândit de schizofrenie: un limbaj normal, de om care înţelege realitatea în datele ei autentice, şi unul aberant, al minciunii sfruntate. Cel dintâi e livrat îndeosebi în străinătate, unde ciorile vopsite n-au trecere, al doilea, acasă, unde amărăşteanul înghite orice, pe nemestecate, fie că e ştevie, urzică sau minciună guvernamentală. Cu condiţia, desigur, să i se spună basme frumoase despre cât de bine o va duce deşi, momentan, mănâncă doar răbdări prijite.
Mutarea de şah-mat a lui Cozmâncă om de aparat şi de fidelitate prezidenţială la partid, după ce avusese puterea absolută în guvern, indică cel puţin două lucruri. Unu: că vremea rivalităţii dintre Năstase şi Iliescu a trecut. Doi: că adevăratul magister ludi a fost şi rămâne Ion Iliescu. Octav Cozmâncă a tăiat şi spânzurat la guvern, dovedindu-se mai mult decât o curea de transmisie a ordinelor şefului: era chiar benzina ce punea în funcţie motorul. Să mai spun cine e... motorul? Bun cunoscător al chichiţelor administrative, bun soldat de atac, Cozmâncă e ultimul supravieţuitor al echipei de activişti pe spinarea de Atlas a căreia a stat planeta găunoasă a bolşevismului român.
Greşesc cei care văd în numirea fostului om al lui Nicu Ceauşescu dorinţa de revenire la comunism. În clipa de faţă, nici unul dintre ex-activiştii de partid n-are poftă de "valorile" comunismului. Ei sunt primii sătui să fie controlaţi, supravegheaţi, luaţi la întrebări pentru vilele, automobilele şi conturile din bănci. Numirea lui Cozmâncă e răspunsul unei puteri cleptomane şi abuzive la şuvoiul dezvăluirilor privind corupţia inimaginabilă a sistemului. Plasat pe postul "croi