Marile pasiuni sunt rare, precum capodoperele. Şi unele şi altele purifică, emoţionează, însufleţesc, aidoma forţelor ce se opun leneviei şi inerţiei, fiind mereu actuale, întotdeauna ideale. Din păcate, mi-a fost dat să cunosc doar câţiva oameni cu adevărat pasionaţi, la cei mai mulţi dintre noi pasiunea manifestându-se ca un erzat în căutarea exclusivă a plăcerii ce rezultă din satisfacerea unei nevoi instinctive, nu de puţine ori deviată şi alterată, astfel încât, uitându-se rostul, are drept ţintă desfătarea ori hatârul. Pentru ei pasiunile se confundă cu patimile: sunt pe cât de laşe, pe atât de nemiloase. La Călin Ioachimescu, dimpotrivă, pasiunea reprezintă tot ceea ce poate fi mai interesant, mai provocator, căci, iată, în pasiune este injectată o doză importantă de neprevăzut, iar numai cel ce nu-i dă curs devine victimă. Şi ceea ce încearcă el cu obstinaţie să demistifice este tocmai ipostaza de victimă a aranjamentelor mărunte, a trecătoarelor înfocări, demne de dispreţ ca, de altfel, tot ce este meschin. Elanul lui Călin Ioachimescu vis-a-vis de muzica electronică este deopotrivă veritabil şi original. Veritabil pentru că deţine acea calitate aleasă a lucrurilor de a apărea aşa cum sunt. Original pentru că se deosebeşte de alte elanuri prin ceea ce arată, asemuindu-se cu ele prin ceea ce ascunde. Dar mai presus de toate este onest, îndeplinind riguros datoriile impuse de deontologia profesională de la care Ioachimescu nu abdică niciodată. Aşa cum grosul breslei muzicienilor noştri nu-şi abandonează încrederea în performanţele sale tehnice şi artistice. O încredere ca însemn de dreaptă răsplată a unui îndelung răstimp de probitate, de unde şi autoritatea reputaţiei bine fixate. Nu sunt mulţi ingineri de sunet în lume care să depoziteze capacităţile şi izbânzile lui Călin Ioachimescu. Ca meseriaş întruneşte toate condiţiile desăvârşirii: este compozitor ( ş