Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reintoarcerea lui Eneea la Constanta

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 iulie 2003 ·

Primul spectacol realizat pe baza tehnicilor digitale

Reprezentatia face parte din cea de-a doua etapa a unui program cultural romano-american, prima etapa derulandu-se in urma cu aproximativ zece ani * Spectacolul, care va avea premiera pe 11 iulie, a fost prezentat pana acum in alte sase tari din lume, printre care se numara Polonia, Germania, Coreea si Japonia La Casa de Cultura din Constanta va avea loc, maine seara, la ora 19.30, spectacolul "Reintoarcerea lui Eneea", realizat de Teatrul de Balet "Oleg Danovski", Opera Constanta si un grup de profesori de la universitati din SUA. Spectacolul are la baza poezia Christinei Ghezzo, "Nascandu-l pe Eneea", si urmareste transformarea eroului tracic intr-unul international. "Reintoarcerea lui Eneea" face parte din cea de-a doua etapa a unui program cultural romano-american, prima etapa derulandu-se in urma cu aproximativ zece ani. Grupul american sosit la Constanta in vederea realizarii, pentru prima oara la nivel local, a unui astfel de proiect este format din specialisti din toate domeniile, respectiv profesori asistenti de dans, specialisti in captura de imagine, dans si tehnica digitala, dirijori, interpreti, compozitori, antropologi si studenti. Spectacolul, a carui premiera va avea loc maine seara, a fost prezentat pana acum in alte sase tari din lume, printre care se numara Polonia, Germania, Coreea si Japonia. Publicul va avea astfel posibilitatea de a urmari un spectacol de dans in realizarea caruia s-au folosit "cyber-dans"-ul, proiectiile video, muzica electroacustica, sunete electronice si camere digitale care vor capta miscarile balerinilor. Grupul de lucru romano-american a avut in vedere imbinarea elementelor de imagine, tehnicilor de dans si celor digitale pentru a obtine un spectacol multimedia. Invitat special la acest spectacol va fi soprana Florenta Marinescu. Pentru realizarea proiectului

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 57 minute
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 4 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°