Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii ameninta ca vor boicota noul an scolar

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 iulie 2003 ·

Cadrele didactice, suparate pe seful Politiei Romane

O statistica ii plaseaza pe cei din invatamant pe primele locuri in ceea ce priveste faptele de coruptie * Liderii de sindicat acuza Guvernul ca vor sa acopere marsaviile altora * Biroul Operativ al FSLI se va intruni cu membrii celorlalte sindicate din teritoriu, pentru a stabili masurile care vor fi luate * "Am fost facuti repetenti, acum suntem catalogati corupti. Banuim ca cei din Guvern nu mai au nevoie de cadrele didactice, din moment ce suntem tratati in acest fel", a declarat liderul constantean, Ioana Purcarea Cadrele didactice din Constanta contesta statistica efectuata de Ministerul de Interne, din care reiese ca aceasta categorie se numara printre cele mai corupte. Astfel, s-a constatat ca, in primele sase luni ale anului, politistii au sesizat procurorii in legatura cu peste 400 de lucrari penale in care existau indicii ca 816 profesori, medici alti salariati din domeniul invatamantului si educatiei ar fi comis fapte de coruptie. Statistica ii plaseaza astfel pe profesori pe primele locuri in ceea ce priveste faptele de coruptie. In acest context, membrii Federatiei Salariatilor din Invatamant au luat atitudine, amenintand ca pe 15 septembrie nu vor fi deschise scolile. Liderul Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar, Ioana Purcarea, reprezentantul in teritoriu al FSLI, a declarat ca se va cere Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului sa cerceteze si sa puna in balanta cate vile si case de vacanta au cadrele didactice, precum si care sunt profesorii care au mituit si au luat spaga. "Este inuman, atata timp cat personalul didactic este prost platit si lucreaza in conditii vitrege, sa fim pusi la acelasi nivel cu violatorii. Guvernul incearca prin aceasta statistica sa acopere marsaviile altora. Si noi, si colegii din tara suntem indignati de felul in care su

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 4 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°