la memoriul inaintat partidului, "nu s-a primit raspuns si nici nu se va primi", recunoaste prefectul Baesu, adaugind: "imi este neclar daca trebuie sa fim suparati". MEC recunoaste rezultatele partiale obtinute la examen de catre candidatii nepromovati Prefectul George Baesu s-a aratat ieri inca nedumerit in privinta a tot ceea ce a insemnat examenul de bacalaureat, acum cind s-a ajuns sa se traga linie dupa prima sesiune. El a mentionat ca nu a tras o concluzie, clara, ba din contra, "imi este neclar daca trebuie sa fim suparati"! Referitor la procentul de promovare, care atinge cu greu 68% dupa rezolvarea contestatiilor, prefectul spune ca "uitindu-ne la alte judete", pe de o parte stam rau, iar pe de alta, este la fel ca situatia din centrele universitare Cluj, Iasi, Bucuresti! Memoriul inaintat primului ministru Adrian Nastase, parlamentarilor vrinceni, cit si Ministerului Educatiei, "pentru a se gasi o solutie pentru cei care odata respinsi n-au fost primiti in examen", nu a primit raspuns. "Si nici nu-l vom mai primi", recunoaste chiar el, in calitate de initiator al acestei gaselnite, care ar fi trebui sa acopere greseala comisa de sefii Inspectoratului Scolar. In conditiile in care situatia nu a fost rezolvata, asa cum de altfel era de asteptat, prefectul si-a permis sa arunce vina pe candidati. El a motivat ca din cei 332 de elevi respinsi la proba de matematica, numai 69 au luat nota de trecere la proba privind disciplina optionala si doar 30 au trecut la romana scris. "Desi li s-a facut o nedreptate, si-au facut si singuri o nedreptate prin nivelul de pregatire", spune Baesu, adaugind ca la Liceul de Industrie Usoara au promovat doar 20,54%, iar la Liceul Agricol numai 30,55%, acestea fiind liceele cu cel mai mare numar de respinsi. "Spune totul despre calitatea acestor elevi care in acele zile au huiduit in fata Inspectoratului Scolar si s-au manifestat