Costache, povestea unui cobzar. "Sareau scantei din cobza, ca am avut hambitie si drag de ea". Un tuci urias de mamaliga bolboroseste pe-o vatra firava in arsita verii. In spate se intinde umbra unui nuc tanar si linia unduitoare a unor dealuri micute, pline de livezi verzi, cu tufe si copaci prin car...

Costache, povestea unui cobzar

"Sareau scantei din cobza, ca am avut hambitie si drag de ea"

Un tuci urias de mamaliga bolboroseste pe-o vatra firava in arsita verii. In spate se intinde umbra unui nuc tanar si linia unduitoare a unor dealuri micute, pline de livezi verzi, cu tufe si copaci prin care vantul pare ca freamata incet. Un caine care pana adineaori a latrat cu furie, de parca ar fi navalit turcii, gafaie cu limba scoasa si pazeste o motoreta rablagita sub un sopron; mai incolo sunt doua capite de fan si o iapa frumoasa si blanda, Dorina. Praf si pamant uscat. In curte nu este nimeni. In casa-i mai racoare si nu se aude nici un zgomot. Un prunc de cateva luni doarme dus, undeva la un metru deasupra patului, atarnat intr-un hamac improvizat, iar mama lui, foarte tanara, il leagana din cand in cand. In camera mare sunt risipite trei paturi, o soba cat un perete, din lut albastru, un televizor vechi si ca vai de el. Sub o fotografie de nunta, inramata, un pustan de 7-8 ani a cazut intr-un somn adanc si doarme ca un motan, cu un picior trecut peste marginea patului si cu bratele intinse deasupra capului, pana la tablie. Sus de tot, deasupra patului, este locul in care de obicei atarna cobza intr-o invelitoare din piele. Acum insa cobza este in mana batranului care a ramas nehotarat in pragul usii, privind afara. Baba e la camp, un nepot e cu nevasta la maternitate, fiecare dintre cele zece suflete care traiesc in casa sunt plecate pe undeva. Cateodata, cand e singur, se urca pe un scaunel, ridica cobza din cui si canta afara, d