In arsita verii. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, de cum coboara arsita verii, incep sa urasc orasul. Urasc Bucurestiul, aceasta caracatita de asfalt, din zona pana de curand numita temperata. Fiindca, trebuie sa recunoasteti, nu mai e demult "temperata", ci de-a dreptul subecuatoriala! Dogoarea de...
In arsita verii
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, de cum coboara arsita verii, incep sa urasc orasul. Urasc Bucurestiul, aceasta caracatita de asfalt, din zona pana de curand numita temperata. Fiindca, trebuie sa recunoasteti, nu mai e demult "temperata", ci de-a dreptul subecuatoriala! Dogoarea de pe Magheru sau de pe Splai sare uneori de 40C, muscand veninos din firavele noastre "anatomii". Mirosul de catran si izul compact de plumb, esapat de cele 900.000 de automobile ale Capitalei, sunt cianura care ne scurteaza zilele, portia cotidiana de nefericire pe care ne-o administreaza Municipalitatea si Registrul Auto, la concurenta cu propria noastra neglijenta. Cand vad cum fierbe asfaltul, imi fac bagajul. Cu prosopul ud pe cap, ma asez la volan si demarez incotro vad cu ochii. Dar mai ales spre nord, catre geana inchisa la culoare, ca un raster gazetaresc - a muntilor salvatori. Muntii cu brazii inalti - de-ale Lui maini sunt lucrati...
Iata-ma sus, la Pestera, peste padurea de brazi de la Sirnea si la cateva zeci de palcuri de mesteceni de Moeciu si Bran. Un loc paradisiac, in care peisajul iti farmeca ochii, casele de lemn iti coboara pacea in suflet, iar turmele si cirezile umplu lumea de sunete de talangi. Izvorand deodata din toate directiile, adierea fanului proaspat cosit ma inunda si ma ameteste. Se spune ca fanul contine parfumul ingerilor si este infratit cu fragii salbatici care se intind pe langa garduri ca un pojar. Aroma lor sterge intr-o clipa dospeala acra a bulevardelor, care mi s-a impregnat in nari. Parca as fi in camera-filt
