Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Nastase invata la Londra "guvernarea progresista"

Publicat in Adevarul, luni 14 iulie 2003 ·

La conferinta social-democrata de la Londra, Tony Blair a prezentat succesul guvernarii laburiste Premierul roman Adrian Nastase se afla la Londra (alaturi de alti colegi de partid si/sau de guvern, printre care si ministrul de Externe Mircea Geoana), pentru a participa la cea mai prestigioasa conferinta a social-democratiei, intitulata "Guvernarea progresista". Timp de trei zile, aproximativ 400 de oficiali, politologi, economisti sau analisti au discutat despre provocarile aplicarii unui program social-democrat modern si progresist - faimoasa "a treia cale" promovata de premierul britanic Tony Blair - intr-o perioada cam vitrega pentru partidele de centru stanga. La sfarsitul conferintei, sefi de state si de guverne din 15 tari, printre care premierul Tony Blair, cancelarul german Gerhard Schroeder, premierul suedez Goran Persson, premierul canadian Jean Chretien, presedintele polonez Alexandr Kwasniewski si primul sau ministru, Leszek Miller, premierul roman Adrian Nastase, omologul sau ungar Peter Medgyessy, primul-ministru ceh Vladimir Spidla, premierul neo-zeelandez Helen Clark, precum si presedintii Argentinei, Braziliei, Republicii Chile, Etiopiei si Africii de Sud se vor intalni separat la Bracknell, langa Londra. Cu sase ani in urma, cand s-a lansat ideea acestor summit-uri ale "guvernarii progresiste", democratii lui Bill Clinton se aflau la Casa Alba, iar Europa Celor 15 era dominata de guverne social-democrate. Acum, echilibrul de forte in Europa s-a schimbat, in favoarea dreptei conservatoare, iar la Casa Alba s-au instalat, pentru multa vreme de acum inainte (se pare), republicanii. Dupa aderarea la UE a celor zece noi membri, guvernele de centru-stanga ar putea modifica, din nou, echilibrul de forte in favoarea stangii. Doar pe hartie, insa, pentru ca social-democratia est-europeana este, in realitate, mult indepartata de principiile "celei de-a treia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, campionul neînvins

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Uneori, moartea nu pare o ruptură. Pare o nedreptate. O răpire. De câteva ore, România întreagă simte că i s-a smuls o parte curată din ea: a murit Mihai Leu. Vorbeam cu un om rar. Un suflet blând. Un caracter demn, din alte vremuri. „Mie mi-a plăcu

Cutremur cu magnitudine 3,7 în zona Vrancea

News.ro acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudine 3,7 s-a produs miercuri dimineaţă în zona Vrancea. ”În ziua de 02 Iulie 2025, la ora 07:19:08 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.7, la adâncimea de 1

Doi funcționari publici, reținuți în dosarul miilor de documente de identitate românești false obținute de ruși, ucraineni și moldoveni

Adevarul acum 14 minute
Doi funcționari publici au fost reținuți în dosarul privind obținerea de documente de identitate românești false pentru persoane din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.

SUA au suspendat brusc livrarea de armament pentru Ucraina. „Decizia a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”

HotNews acum 53 minute
Pentagonul a suspendat unele livrări de rachete de apărare aeriană și alte muniții de precizie către Ucraina din cauza îngrijorărilor că stocurile SUA sunt prea mici, au declarat marți două persoane familiarizate cu această decizie, informează Reute

Cutremur în România, miercuri dimineață

HotNews acum 24 minute
Un cutremur s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut 3,7 grade pe scara Richter. Potrivit INCDFP, seismiul a avut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Rusia lansează conturi de investiţii cu garanţii de retragere pentru investitorii străini

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a introdus un nou tip de cont de investiţii, care oferă garanţii de retragere, conform unui decret semnat marţi de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul eforturilor de a atrage din nou investi

WhatsApp va permite marilor companii să-și sune clienții și să folosească voci generate cu AI

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marile companii vor putea să apeleze clienţii prin WhatsApp şi să folosească în acest sens voci generate de inteligenţa artificială, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

Doi cetăţeni chinezi au fost acuzaţi de spionaj pentru Beijing în SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi cetăţeni chinezi au fost acuzaţi de spionaj în interiorul Statelor Unite în numele Beijingului, inclusiv prin fotografierea unei baze navale, coordonarea unui transfer de bani şi participarea la

Vremea

București
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°