Fiecare guvernare a ascuns sub brazda si discursuri problemele satului romanesc, dar ce îngropau toamna crestea si mai abitir primavara. S-au castigat multe campanii electorale, promitandu-le taranilor curent electric, gaze, drumuri, telefoane, apa si o portie din tortul civilizatiei de început de mileniu la care ei au fost mereu prea mici sa ajunga. Politicienii nostri, închiaburiti, cu burti si gusi pe care taranul nu si-ar permite sa le care, si-au uns discursurile cu toate alifiile. Mai nou, Adrian Nastase, si el un fel de taran care-si cauta împlinirea prin fanetele de la Cornu, le promite drumuri si poduri, refacerea sistemului national de irigatii, cate doua milioane de lei de hectar si pensii duble. E drept, cum recunoaste orisicine, aceste masuri folosesc cat o compresa la un picior de lemn, dar gestul conteaza. Satele sunt un teren electoral care trebuie cum-necum cultivat. Premierul a fost scump la vorba. S-a spus ca piscotul si maslina electorala puse de Adrian Nastase pe masa costa cat economia subterana. Scump, dar face.

Pana sa-i suie PSD-ul sacii în car, taranul trebuie sa se descurce cu ce are. Iar taranul din manualul propagandistului nu prea seamana cu adevaratul locuitor al satului romanesc. Acesta are, de regula, un teren de cateva hectare, luat cu japca în arenda de fostii sefi de CAP, pentru ca altfel nu i l-ar lucra nimeni, are o vaca stearpa pe care ar taia-o daca ar fi mai grasa, are niste porci care agonizeaza de foame, are hambare cu grau încoltit, recoltat mai an, pe care nu i-l cumpara nimeni, pentru ca s-a dat liber la import din Ucraina si Rusia, ca tot semnaram tratate si acorduri politice.

Paralel cu mult-trambitata împroprietarire a taranilor, are loc marea lor expropriere. Taranul, care s-a priceput cateva milenii sa faca porumbul sa creasca mai mare decat caii invadatorilor, nu-l mai poate trece de roata Jeep-ulu