Philippe DJIAN
Asta da sarut!
Traducere de Adrian Istrate si Mihai Istrate,
Cuvint inainte de Adrian Istrate,
Editura Dacia, Colectia „Dacia Internationala“,
Seria „Europolis“,
Cluj-Napoca, 2002, 404 p., f.p.
Fiica unui importantissim producator de incaltaminte este ucisa. Nathan si Marie-Jo sint cei doi politisti care ancheteaza. Nathan e alb. Marie-Jo este de culoare. Fiica Jennifer Brennen isi detesta parintele. Ea era o activista a marsurilor antiglobalizare. Se lega uneori cu lanturi de portile fabricilor care disponibilizau. Dar functiona si ca prostituata (20/ora).
Acesta este un deghizament convenabil pentru o fresca a lumii contemporane. Din partea unui scriitor care s-a situat de la debut pe pozitii de negare a stilului „frumos“. Sex si violenta intilniti din plin la Philippe Djian. El are o carte de povestiri, Crocodiles (1989). Motto: „crocodil: animal sensibil care are insa pielea dura.“ Romanul acesta din 2002 e – din contra – alcatuit cu obstinatie din suprafete. Din decoruri. De exemplu, de baruri: „DJ venea din Barcelona, decoratia interioara (tendinta postnucleara) era semnata de un tinar artist londonez, tintuit intr-un scaun rulant, bucataria era japoneza, servitorii homosexuali sau bisexuali, iar articolele Adidas, Nike si Prada ale anului trecut erau inlocuite de articole Brennen cu doua sute cincizeci de euro perechea din piele albastra de caprioara.“ Don’t you step on my blue suede shoes. Nathan asculta Elvis. Marie-Jo – negri care striga fuck, money, fuck. Violenta inseama deci suprafata. Doar suprafata. Interiorul sensibilitatii este in alta parte.
Undeva intr-un loc fara nume. Orasul din Asta da sarut! nu are nume. Si nici tara dragostei nebune din 37°2 le matin (1985): el face totul pentru a fi alaturi de ea, pina intr-o zi. Cind ea innebuneste.
Tehnica apa