Michel maffesoli
Clipa eterna. Reintoarcerea tragicului in societatile postmoderne
Prefata de prof. dr. Ioan Dragan, traducere de Magdalena Talabant,
Editura Meridiane, Colectia „Major“, Bucuresti, 2003, 160 p., 125.000 lei
Cartea lui Michel Maffesoli are, in prima instanta, meritul de a se ralia unui model de interpretare – societala, dar si mai generos-paradigmatica – apt sa permita, in afara deschiderilor multiple, participarilor lectoriale intense, eficientelor empatice, desfasurarea unei intuitii conform careia tema dominanta (oricare tema dominanta…) nu poate fi decit aproximata, tatonata, „eliberata“, surprinsa, daca se poate, in vitalitatea ei, care inseamna, aproape totdeauna, imprevizibilitate sau, in cel mai rau caz, simulare a imprevizibilitatii. In cazul de fata, tema chiar este una „dionisiaca“, autoregeneratoare, multifatetata – pe scurt, orgolios-provocatoare: felul in care postmodernitatea reactualizeaza un trecut „imemorial“, al puritatii, intensitatii si fervorii tragicului, un trecut drastic refulat de modernitate si silit, de fapt, sa fie macinat de zimtii atitor si atitor episteme. Meritul pe care-l evocam la inceput tinde, totusi, sa se estompeze pe parcursul lecturii, intrucit un astfel de model interpretativ contine, si inca la vedere, pe linga emfaza (aproape) de rigoare in cazul oricarei gindiri „rizomatice“, hedonist-asociative, „autosatisfacute“, si programe de seductie abandonate, temperari prea transante, voluptuos-siciitoare, ale unor asteptari indreptatite, mai ales gratie minimalismului stilistic, „evantaizarii“ reflectiilor pina la limita evanescentei. Stilistica acestei carti este una pulsatorie, pe cit de ofertanta in ex-tindere, pe atit de parcimonioasa in analize, in detalieri, in studii de caz, pe cit de convingatoare in ipoteza „centrala“, pe care o regasim, serpuitoare, chiar si acolo und
