„Nu-i vazusem nici un film. Nu-i citisem nici o carte“, scrie scurt si cuprinzator Iulia Blaga, care facea astfel cunostinta cu Mircea Saucan, la Festivalul Filmului Antropologic de la Sibiu, unde cineastul intors special din Israel participa in 1998 ca invitat de onoare, iar autoarea excelentului volum comentat mai jos venise sa-i ia un interviu. „Dupa interviu – scrie mai departe foarte tinara noastra colega, in Cuvint de inceput la Fantasme si adevaruri. O carte cu Mircea Saucan (Editura Hasefer, Bucuresti, 2003) –, am vazut Meandre si am ramas interzisa, pentru ca nu imi imaginasem ca in Romania anilor ’60 se puteau face astfel de filme – foarte moderne, geometrice, abstracte.“ Traind revelatia acum cinci ani, ziarista en titre trimisa la Sibiu de marele cotidian Romania libera si-a dat seama, se vede, ca vor fi fost mai multe „astfel de filme“ si pune epitetele la pluralul superlativului, dar s-ar deduce ca nu vazuse, ca liceana, studenta si in primii ani profesionisti, nici Duminica la ora 6 de Lucian Pintilie sau Poveste sentimentala de Iulian Mihu, nici Anotimpuri sau Ultima noapte a copilariei de Savel Stiopul, care, din aproape in aproape, i-ar fi stimulat imaginatia, iar daca ar fi vazut Reconstituirea (turnat la sfirsitul aceluiasi deceniu), ar fi ramas poate interzisa cu anticipatie, chiar daca nu neaparat pentru geometrismul sau abstractul peliculei.

Gradul zero al filmologiei!, am putea parafraza formula faimoasa inca din deceniul anterior filmelor citate, citusi de putin insa in registrul peiorativ sau ca minima obiectie. Dimpotriva. Ca si speculatia bartheziana referitoare la scriitura, parafraza indica o circumstanta favorizanta, o conditie a performantei textuale, survenite in cazul nostru intr-o ordine naturala si istorica. In speta, cu legitimitatea eliberarii de balastul unei filmologii schiloade, din acelasi reflex sanatos si inspi