Ar fi totusi o eroare punerea cartii Ioanei Parvulescu exclusiv in seama tinerii pasului cu moda retro. Aceasta nu se limiteaza, de altfel, la spatiul romanesc, desi aici, ca si in alte tari din Est foste comuniste, are si alte ratiuni decat cea pur comerciala, oricum pretutindeni dominanta cand totul e (sau nu mai e decat) o afacere. Una din aceste ratiuni specifice e redescoperirea (sau restituirea, uneori chiar reconstruirea, ca la Moscova ori in partea rasariteana a Berlinului) a unor "capitole de istorie", de la evenimente si personalitati pana la vestigii arhitectonice, ocultate sau distruse la propriu de regimurile comuniste. Alta, aceasta insa foarte pronuntata in demersul intelectual romanesc, provine dintr-un impas, rareori totusi deschis marturisit, cel al lipsei de repere in prezent. Intoarcerea in timp capata astfel si sensul sugerarii unor posibile modele, de nu chiar al configurarii si propunerii lor in cel mai explicit chip. Evocarile, reconstituirile, restituirile de acest gen au de aceea in mod obisnuit si o dubla dimensiune polemica in raport cu trecutul apropiat, cel comunist, care este vazut in sine ca ilustrare a Raului absolut si deopotriva desemnat ca responsabil de intreruperea, de asasinarea chiar, si nu doar in plan simbolic, a Binelui din vremea de dinainte.
Aceasta e, in esenta, si perspectiva Ioanei Parvulescu, fireste ca intr-un chip mai irizat, fara taioase vehemente de editorialist politic. Politica e, de altfel, pentru autoare un pseudonim ori mai curand un izvor al Raului ("Dupa 1935 viata cotidiana a inceput sa fie, mai intai abia simtit, apoi tot mai clar, amenintata din toate partile de politica"), iar situarile politice sau in politica sunt de aceea rarisime, probabil dinadins evitate, dintr-un reflex avand poate si motivatii exorciste. Ca intr-un basm, dar un basm trist, Raul nici nu are in cartea ei o determinare i
