Paul Goma traieste la Belleville. Recenta sa carte, Basarabia, se incheie cu o confesiune uimitoare privitoare la vecinii sai evrei:
„Ma uit pe strada la batrineii modest imbracati, cei mai multi sprijinindu-se in bastoane; judecindu-i dupa cumparaturile din pungile de plastic, au un «buget» doar cu putin mai important decit al nostru… Ii stiu, ii simt, vad prin ei si prin pardesiele lor ponosite, prin parul rarit pina la plins al femeilor, prin plasticul portofelului famelic, prin pinza sacoselor dezumflate… Si ma simt de-al lor. Si-mi sunsat in auz vorbele tatei: «Noi, basarabenii si bucovinenii, sintem ovreii zilelor noastre!»... Ma simt de-al lor – vreau sa spun: ma straduiesc, stiind (cu capul) ca si eu sint un Ovreu al Zilelor Noastre. Nu reusesc intru totul… Eu, goi as fi putut (dupa august 1941) participa activ – sau macar prin consimtamint vinovat – la deportarea, in Transnistria, in timpul razboiului, a tiganilor si a evreilor, la uciderea lor – prin foame, prin frig, prin ciomag, prin glonte. …El, evreul, ar fi putut participa activ la batjocorirea, molestarea, rapirea ostasilor romani in retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord din Saptamina Rosie, 28 iunie-2 iulie 1940; ar fi putut foarte bine participa activ la asasinarea in public a preotilor; la arestarea si «anchetarea ca la NKVD» a suspectilor si, de ce nu, la uciderea lor, acolo, doar ei, evreii din Basarabia ocupata de bolsevici, aveau, in sfirsit, ocazia sa se razbune pe goi-ii care-i persecutasera de doua mii de ani, la deportarea lor… El, evreul din Belleville, ar fi putut fi consateanul nostru din Mana-Orhei, elevul parintilor mei, fugit peste Nistru prin ’38, intors comisar NKVD, care printre altii il arestase pe tata la 13 ianuarie 1941 si il trimisese in Siberia; ar fi putut fi cel care macar a executat ordinul de a fi ucis unchiul meu, Ion Goma, prizonier de razboi, dupa 23 Augus
