Mircea Cartarescu

Pururi tinar, infasurat in pixeli

Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, XXX p., f.p.

Ceea ce urmeaza, intr-un mod destul de nesistematic, constituie in esenta o reactie la noul volum a lui Mircea Cartarescu, intitulat inspirat-postmodern Pururi tinar, infasurat in pixeli si aparut acum citeva saptamini la Humanitas. Sint convins ca volumul va fi comentat in detaliu. Motivele vor fi, imi imaginez, diverse. Ele il vor include probabil si pe acela ca autorul este – fapt tot mai evident in anii din urma – cel mai important scriitor de limba romana de dupa razboi. Fara indoiala, in acest volum de eseuri autobiografice, articole si interventii de „politica culturala“ in sens larg, Cartarescu vorbeste cu o neta autoritate, care nu tine doar de talent, valoare ori prestigiu. Personal, sper ca volumul va fi luat in serios anume pentru dezbaterea de ordin intelectual, cultural-politic la care invita, pentru interventia pe care, in ciuda caracterului fragmentar si heterogen, cartea o reprezinta in „razboiul cultural“ in curs in Romania.

Dar trece Romania printr-un „razboi cultural“? Autorul insusi vorbeste despre un „razboi cultural“ (p. 181), dar adauga imediat ca acesta a fost pierdut o data cu restauratia de dupa 1989. Insa cartea in sine mi se pare o dovada ca razboiul continua, cu noi actori si pe alte aliniamente. Nu altceva au demonstrat, de altfel, disputele provocate de tomul recent a lui H.-R. Patapievici, stufoasa si deprimanta combinatie de semidoctism, ieremiada vag marcusiana, antimodernism si antiliberalism, careia cartea lui Cartarescu i se opune, fie si indirect, punct cu punct. Revenind insa la aceasta din urma si la „razboiul cultural“ din paginile ei, ceea ce expresia nu traduce explicit dar implica este cultural war, sintagma folosita mai ales in Statele Unite si in special la plural, citeodata cu