M-am intors acum mai bine de doua saptamini de la Tirgul International de Carte de la Ierusalim (23-27 iunie 2003) – Editia XXI. Eram convins ca toata truda colegilor mei de delegatie, personalitati si, in acelasi timp, oficiali ai culturii romane contemporane (acad. Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Dorel Dorian, George Balaita, Angela Martin, Sandu Singer, Stefan Iures, Silviu Lupescu, Felicia Waldman etc.), precum si implicarea devotata a intelectualilor israelieni de limba romana (Ditza Goshen, Moshe Idel, Michael Finkenthal, Leon Volovici, Costel Safirman, Shaul Carmel, Alexandru Sever, Virgil Duda etc.) vor fi gasit rezonanta in coardele mult prea insensibile ale conationalilor mei.
Sint prea optimist? Un apropiat colaborator, important editor si, altfel, un foarte eficient promotor al culturii romane in strainatate, ma intreba, dupa un calcul al eficientelor economice, culturale, politice: „La ce folosesc tirgurile de carte? Si, in orice caz, la ce-i folosesc Romaniei tirgurile internationale de carte?“.
Poate va trezi, vreodata, aceasta intransigenta intrebare suficient interes pentru o dezbatere in presa culturala – sau, poate, daca nu veti judeca foarte exigent, veti gasi suficienta demonstratia urmatoare, care foloseste metoda cazului particular. Ma voi referi, in cele ce urmeaza, la tirgul de carte recent desfasurat la Ierusalim.
Iata citeva dintre coordonatele problemei:
1. La Ierusalim au fost prezente cu standuri nationale 35 de tari, printre care sint de mentionat, pentru calitate si pentru afluenta publicului vizitator: Austria, China, Columbia, Franta, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Romania etc.
2. Romania a beneficiat in anul 2003 de un stand national colectiv cu o suprafata de 42 m2 (unul dintre cele mai insemnate spatii, ca dimensiuni, din tirg),
