Figura lui B. P. Hasdeu e una mirifica. Geniu multilateral si tumultuos pe o linie enciclopedica, dominata de istorie si filologie, dar atinsa de-o puternica aripa imaginativa, cuprinzind formele cele mai variate, de la corolele poeziei, nuvelei, teatrului si de la ghimpii jurnalismului mordant pina la teoria si practica ametitoare a spiritismului, ramine in permanenta o provocare. Neinstare a-si epuiza nici pe departe virtualitatile ( gigantismul proiectelor sale a infiorat de-o masura a nemasurarii), cheama noi si noi intelegeri, investigatii, precizari, interpretari. E un magnet pentru constiintele critice. In eseul d-sale intitulat Hasdeenii, Ovidiu Pecican isi propune a-l aborda indirect, prin unghiul receptarii de care a avut parte pina-n prezent. Cine ar fi "hasdeenii? Pe de o parte, spiritele congenere, creatorii cuceriti de elanul ideilor marelui inaintas, pentru care acesta a constituit o paradigma asumata in fibra intima, subsecventa tipului bastinas de uomo universale. Pe de alta parte, fireste, cercetatorii de diverse calibre care si-au inchinat lucrarile fenomenului Hasdeu. Trebuie precizat ca cei din prima categorie s-au apropiat de Hasdeu cu mijloace partial inspirate de insasi contributia operei si personalitatii sale, nu in ultimul rind de umorile si expresivitatile prodigiosului predecesor, la intilnirea valentelor istorice cu cele literare. Pe buna dreptate, Lucian Boia observa ca: "Demersul istoric nu e funciarmente antinomic raportat cu demersul literar, adaugind ca, intrucit documentele reprezinta doar reflexe subiective ale realitatii iar nu realitatea insasi, "istoricul cu adevarat trebuie cu riscul de-a se insela sa asume responsabilitatea ipotezei, sa accepte jocul imaginatiei. Principiu valabil in speta in cazul unui creator complex precum Hasdeu, gata a forta limitele disciplinelor, a le subordona zborului sau vizionar. Astfel N. Iorga pr