Vorbeşte cu ea este, cu siguranţă, cel mai accesibil film al lui Almodovar. Şi cel mai limpede: ultimul film al spaniolului - fostul copil teribil al Movidei madrilene - are puritatea de cristal fierbinte a unei opere clasice. Cei care l-au descoperit pe Almodovar abia odată cu Totul despre mama mea ( film dedicat tuturor acelor actriţe mitice - de la Bette Davis la Romy Schneider -, tuturor femeilor... şi mamei sale) vor fi avut, poate, surpriza să constate că două dintre actriţele sale fetiş ( Cecilia Roth şi Marisa Paredes) apar, preţ de cîteva secunde, în-tr-o scenă din Vorbeşte cu ea; cei care-i cunosc filmografia în amănunţime le vor mai fi recunoscut pe alte două dintre veteranele sale: Loles Leon ( sora Victoriei Abril în Atame), aici în rolul unei moderatoare de televiziune abuzive, şi Chus Lampreave ( bunica din Ce-am făcut ca să merit asta?) în chip de portăreasă curioasă ( care portăreasă nu e curioasă?) ce rosteşte o replică antologică: atunci cînd Marco - prietenul infirmierului Benigno, închis pentru a o fi violat pe Alicia - se duce la casa acestuia, portăreasa îi spune: Bine, bine, ştiu şi eu că Benigno e nevinovat, dar nevinovat de ce?...

Benigno este nevinovat de dragoste - şi geniul lui Almodovar este de a fi povestit un fapt divers sordid ( un infirmier violează o tînără aflată de multă vreme în comă profundă, fata rămîne însărcinată şi, născînd, revine la viaţă; se pare că cineastul s-a inspirat dintr-un caz real petrecut în România) cu o inocenţă, o graţie şi o eleganţă care transcend povestea, înălţînd-o undeva destul de aproape de capodopere precum Ordet al lui Dreyer... Cvasi-necrofilul Benigno este absolvit de iubirea lui absolută pentru Alicia, pe care o readuce la viaţă tocmai pentru că o violase - şi nu există nimic infam, monstruos sau vulgar în această resurecţie.

Almodovar nu face decît să reia temele ( şi, une