- Social - nr. 137 / 16 Iulie, 2003 Aceasta e intrebarea la care am cautat raspuns cand am vazut la cersit un copil imobilizat intr-un scaun cu rotile. Baiatul statea la cersit in fata magazinului "Dacia" din cartierul Tudor si era insotit de doua femei de vreo treizeci de ani. Suferinta cea aducatoare de bani Privirea copilului cutremura orice trecator: nu-i dadeai mai mult de sapte ani, poate opt, dar aveam sa aflam ca are 29. Picioarele sale sucite erau mai subtiri decat incheietura unui brat si fata sa exprima suferinta prin care trece in fiecare zi. Cand vezi un astfel de cersetor, parca nu iti mai vine sa ii zici "Du-te sa lucrezi!". Am intrebat cum il cheama. Raspunsul a venit din partea uneia din femei: "Gheorghe il cheama." Am realizat atunci ca el nu putea sa imi raspunda. Si cand te gandesti ca pentru "ingrijitorii" lui suferinta sa este singura lor sursa de trai… La drum cu cersetorii Am aflat de la femeile ce erau cu el ca merg cu trenul la Petelea si m-am hotarat sa merg pe urma lor. Cu suspiciunea ca baiatul traieste in conditii inumane si ca ele profita de venitul acestuia, manat de curiozitate, am fugit si eu la tren. Din fericire, l-am localizat, era pe coridorul dintre compartimentele vagonului. Era inconjurat de o puzderie de romi de toate varstele, majoritatea femei si copii. Cand le-am spus ca ma duc la ei acasa, mi-au raspuns cu bucurie: "Da domnule, haideti si scrieti la ziar, sa vada lumea ca de saracie cersim si nu de bogati ce suntem: e rusine sa cersesti, dar mai mare rusine e sa furi", imi zice din mijlocul lor un tanar. Asaltat de nemultumiti, il observam pe Gheorghe doar cu coada ochiului. "Pentru opt copii iau patru sute de mii", adauga o doamna mai in varsta. "Am fost la Fortele de Munca, am asteptat si nu ne-au dat nimic de lucru", completeaza un alt nemultumit. In acest timp, trenul ajunge la Dumbravioara. Amicii mei ma anu