Actiuni de identificare a problemelor
Unora dintre familii li s-a acordat asistenta de specialitate, de la caz la caz, pentru a beneficia de drepturile si masurile de protectie sociala In cadrul Consiliului Europei a existat, intotdeauna, o conceptie unitara si indivizibila a drepturilor omului, care a pus pe acelasi plan toate drepturile fundamentale ale persoanelor, sub toate aspectele. Actualul program de guvernare are ca obiectiv consolidarea coeziunii sociale. Pe langa Prefectura Constanta functioneaza Biroul Judetean pentru rromi si Comisia Mixta pentru a analiza stadiul aplicarii prevederilor HG 430/2001, privind strategia Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei rromilor si masurile ce se impun pentru perioada urmatoare. Inca de anul trecut, aceste organisme s-au intrunit, aproape saptamanal, atat pe baza solicitarilor liderului Partidei Rromilor, Mircea Alexandru, dar si ca urmare a protestelor pe care etnicii le-au organizat in localitatile judetului, vizavi de nerespectarea platii la termen a ajutorului social. In cadrul acestor actiuni, Prefectura a lucrat in parteneriat cu reprezentanti ai Consiliului Judetean, Directiei de Munca si Solidaritate Sociala, Directiei de Sanatate Publica, Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, Comandamentului Teritorial de Jandarmi, Directiei Judetene pentru Protectia Copilului, Inspectoratului Scolar Judetean, Inspectoratului Judetean de Politie, Inspectoratului Judetean de Cultura si ai Partidei Rromilor. Avand in vedere dificultatile cu care se confrunta cetatenii romani de etnie rroma, Directia Judeteana pentru Munca si Solidaritate Sociala a initiat actiuni de identificare a acestor familii cu probleme. Pe parcursul anului trecut si in prima jumatate a acestui an, reprezentantii DJMSS au realizat deplasari in localitatile Medgidia, Castelu, Harsova, Mircea Voda, Dobromir - localitati unde major