Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul sanatatii: ?O asemenea criza ca acum nu a mai fost de 60 de ani?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 iulie 2003 · · ·

?Viata bolnavilor este pusa in permanenta in primejdie?

Conducerea Spitalului Judetean din Mehedinti isi mentine hotarirea de a nu semna contractul-cadru cu Casa Judeteana de Sanatate, decit daca fondurile alocate de aceasta institutie vor fi suficiente pentru buna desfasurare a activitatii. Asta ne-a determinat sa nu semnam contractul. In aceste conditii, inseamna ca la 1 septembrie sa inchidem spitalul sau sa depasim bugetul semnat de noi, ceea ce inseamna sa intram in puscarie?, spune doctorul George Moraru, directorul spitalului. In urma semnalelor de alarma trase de ?Evenimentul zilei?, in Mehedinti se va deplasa, astazi, chiar directorul Casei Nationale de Sanatate, Eugeniu Turlea, pentru detensionarea situatiei. Colapsul in care a ajuns sistemul sanitar din Mehedinti este ilustrat si de situatia medicilor de la Spitalul Judetean, nevoiti sa cumpere, cot la cot cu bolnavii, vata medicinala, seringi si alte materiale sanitare. ?Avem datorii de 80 de miliarde de lei, la aceasta data, dintre care 60 sint numai catre furnizorii de medicamente. Restul de bani se imparte catre utilitati?, afirma Moraru. (Adrian Bidilici)

Cosmarul Spitalului ?Sf. Spiridon? din Iasi

Cladirea Spitalului ?Sf. Spiridon? din Iasi este pe punctul de a se prabusi. Primaria a si pus niste afise prin care se atentioneaza iminenta acestui pericol. ?Au fost solicitate fonduri de la Ministerul Sanatatii pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare a cladirii. Cred ca 30 de ani nu s-a mai facut nici un fel de consolidare, si de aceea s-a ajuns in situatia ca imobilul sa se darime singur?, a spus prof. dr. Carol Stanciu, directorul Institutului de Gastroenterologie. Pina in prezent, nici autoritatile centrale si nici cele locale nu au reusit sa gaseasca o solutie pentru a rezolva problema spatiului de functionare ale celor doua unitati medicale care inca mai functioneaza in

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 6 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 12 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 9 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 7 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Muncii anunţă că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători / CALENDARUL

News.ro acum 13 ore
Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti. ”Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 5 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°