Recentul circ pentru că altfel nu pot să-i spun al semnării tratatului româno-rus arată gradul de cinism la care a ajuns puterea neo-comunistă dirijată de Ion Iliescu. Să faci un asemenea tămbălău, să deplasezi o întreagă flotilă aeriană cu funcţionari între care şi nemuritorul personaj feminin ce trebuia să pună sugativa pe ilustrele semnături prezidenţiale , dar să nu te oboseşti să-ţi anunţi propriul popor în ce belea îl bagi e, totuşi, prea mult Când o lume întreagă ştie cât e de incomod să ai de-a face cu diplomaţia ruso-sovietică, ar fi fost o chestiune de bun simţ din partea d-lui Iliescu să dea publicităţii, înainte de plecarea la Moscova, proiectul de tratat. Şi, evident, o nouă publicare după semnarea acestuia. Măcar aşa, să vedem şi noi cu ce intenţii s-a dus şi cu ce rezultate s-a întors.

Şi asta cu atât mai mult cu cât, de vreo doisprezece ani, între Bucureşti şi Moscova se desfăşoară o gherilă diplomatică în toată regula. Se cunosc eternele pulsiuni expansioniste ale ruşilor şi calmul de reptilă al politicienilor de la Kremlin. Se mai ştie şi ce susceptibilităţi sunt legate de rolul sovieticilor în evenimentele din decembrie 1989 din România. E o axiomă că Ion Iliescu a fost, este şi va continua să fie legat măcar "sentimental, ca să folosesc un cuvânt din repertoriul său de Moscova. Din acest punct de vedere, el era cel mai puţin indicat dintre toţi politicienii români să gireze un act de asemenea presupusă importanţă.

Spun "presupusă importanţă pentru că nu cunoaştem decât din fragmente detectate de gazetari şi din aluzii strecurate de politicieni la ce s-au angajat oamenii lui Putin şi, mai ales, la ce ne-am angajat noi. În orice caz, a stabili ca dată a semnării unui asemenea document 4 iulie, ziua independenţei SUA, e cel puţin o gafă. Un semnal limpede că rămânem adepţii dublului standard, că una zicem şi alta facem. Întrea