Acum douazeci de ani Haralamb Zinca era unul dintre cei mai populari scriitori ai nostri, autor profesionalizat, si prolific, de romane politiste si de spionaj. Cu Taina cavalerului de Dolenga, cu Moartea vine pe banda de magnetofon, cu Un glonte pentru rezident si cu atatea alte naratiuni dinamice, abil construite, Zinca devenise un nume cunoscut in cele mai variate medii. Un nume cunoscut chiar daca purtatorul lui nu era totodeauna si recunoscut, ca prezenta fizica. Televiziunea difuza cu parcimonie imaginile scriitorilor, ca si azi de altfel, dar, ce e drept, nu din aceleasi motive.

Am in privinta popularitatii lui Zinca o amintire care ma urmareste. Prin anii ’70, ne aflam impreuna la Cumpatul, la "casa de creatie, si intr-o seara l-am insotit in vecinatate sa dea un telefon la Bucuresti. Aveam pentru aceasta la dispozitie, in zona, o singura cabina telefonica, mai totdeauna ocupata de cineva, cum am gasit-o si in imprejurarea de care vorbesc. Un vlajgan cu mustacioara conversa cu iubita, probabil, o indemna sa vina degraba in "statiune, unde e tare frumos. Auzeam fara sa vrem ce spunea individul, inzestrat de natura cu o voce de mare calibru. Se pare insa ca elocinta nu-i era pe masura vocii, persoana chemata se lasa greu si el insista. Trece un minut, trec doua, trec cinci, trec zece si-l simteam pe Zinca incarcandu-se de nervi. Avea intelegere pentru convorbire la o anume ora care deja trecuse. Iar omul cu mustacioara nu da nici un semn ca si-ar abandona pozitia, scosese din buzunar inca un pumn de monede cu intentia clara de a le introduce in aparat, pentru a-si continua convorbirea. Asta il scoase pe Zinca din rabdari. Cu o miscare ferma deschise usa cabinei si-i facu semn ocupantului sa iasa. Acesta holba ochii cat cepele si, aproape sufocat de indignare, izbuti sa articuleze:

Ce vrei, domnule?

Vreau sa eliberezi cabina p