- Istoric - nr. 137 / 16 Iulie, 2003 Nascut la jumatatea veacului al XVI-lea (la 1557 sau, dupa unii istorici, 1558), Mihai, principele, intrat in constiinta romaneasca si universala drept simbol al Unirii tuturor romanilor, ar fi fost, potrivit istoriografiei oficiale, de curte, care trebuia sa-i justifice alegerea, in baza principiului ereditar-electiv romanesc, prin calitatea de "os domnesc", fiul nelegitim al domnului muntean Patrascu cel Bun (1554-1557), si prin urmare, frate al principelui umanist Petru Cercel si al carturarului Patrascu din Rhodos. Traditia populara insa si unele surse contemporane, romanesti sau straine, au acreditat ideea originii sale modeste, Mihai fiind considerat fiu al propriilor sale fapte, "un om simplu", care, potrivit ambasadorului spaniol la Praga, Don Guillén de San Clemente, a aparut ca o necesitate a istoriei, "din pulberea pamantului" romanesc, in slujba caruia si-a pus fortele, aspiratiile, intreaga viata, fiind un simbol al celor mai inalte virtuti ale poporului roman. Nascut in epoca in care pamantul dobandise o noua semnificatie, o noua valoare, in contextul dezvoltarii productiei pentru piata, al intensificarii comertului de tranzit la mare distanta, el s-a afirmat in tinerete, asemeni predecesorilor sai, Petru Rares, Ioan Voda cel Viteaz, ca unul dintre cei mai cutezatori si priceputi negustori romani. Obisnuit sa calculeze riscurile, bun cunoscator de oameni, cumuland toate aspiratiile si realizarile inaintasilor in domeniul gandirii politico-diplomatice si militare, Mihai si-a folosit mijloacele financiare considerabile, rezultate din comert, in scopul realizarii telurilor care devenisera pentru romani o necesitate vitala _ emanciparea principatelor (Muntenia, Moldova si Transilvania) fata de Poarta, respingerea tendintelor de imixtiune polone si habsburge in problemele romanesti si realizarea unitatii statale, in spir