Pe la inceputul lunii, o ceata de regi sud-africani descindea in clubul Phoenix. In general, vizitatorii clubului vin din patru motive: sa-si omoare vremea, sa consume substante specifice locului, sa asculte muzica sau sa cante. Majestatile lor, reunite sub titulatura Dreadkings, venisera pentru ultima varianta. In fapt, nu numai ca ne vizitau pentru prima oara clubul si orasul, dar erau si la prima iesire din tara lor, asa ca pareau hotarati sa-si faca de cap temeinic; aveau si cu ce, pentru ca toti purtau plete din alea sarmoase, ca spanul de strung, ca sa-si merite numele de "sperietoare regale". Asta ca o traducere licentioasa, caci particula "dread" (groaza, teama etc.) e legata, de fapt, de simbolistica Reggae si de vocabulele culturii Rastas. Coafura "dreadlocks", asemanatoare cu coama leului, este un simbol al cultului Rastasafari: cei care-si lasa sa creasca o astfel de coama spun ca incearca sa semene cat mai mult cu Lion of Judah si cat mai putin cu blonzii si albinosii de europeni. Adica un soi de anti-arianism sau de rasism rasturnat, dar sa nu intram inca in ecuatii asa complicate. Retinem, deocamdata, ca monarhii sud-africani au adus, pentru prima oara, reggae in Phoenix. Adica reggae original, nu de contrabanda. De fapt reggae "sub licenta", pentru ca originea sa e din Caraibe; se spune, chiar, ca este cel mai important produs de export din Jamaica, dupa cel de bauxita. Si daca spui reggae, ti-a si fugit mintea la regele Bob Marley. Sigur, ar fi fost mai misto daca exportul catre Constanta ar fi fost asigurat chiar de el, personal. Insa cum Marley King e ocupat, de ceva vreme, cu exporturi pe lumea cealalta, ne-am multumit si cu Dreadkings: cum nici Constanta nu e Kingston, nici eu nu-s Egon Erwin Kisch, suntem chit. A fost misto, ne-am distrat, ne-am lasat plete si-am racnit ca leii in jungla; totusi n-as fi ajuns sa scriu despre ei aici daca n-am fi