- Editorial - nr. 139 / 18 Iulie, 2003 Elie Miron Cristea, primul Patriarh al Romaniei, a fost "un devotat slujitor al bisericii stramosesti, un neobosit luptator pentru unitatea si propasirea neamului". Cand folosim aceste cuvinte, neincapatoare pentru a cuprinde pe masura meritele unui om, gandul ne duce la cuvintele istoricului si savantului Nicolae Iorga: "Asezati unde suntem - spunea savantul -, in bataia tuturor vanturilor, ca si cum ne-ar fi fost menirea sa stam de straja in fata si impotriva celor mai salbatice vijelii, toata viata noastra (...) n-a fost altceva decat o tranta cu primejdia." O "tranta cu primejdia" a fost, tot timpul, viata intregului Ardeal, a Neamului romanesc. Ipostazele acestei lupte sunt ilustrate, din plin, de existenta pastorului de suflete, marele luptator si patriot, patriarhul Elie Miron Cristea, daruit, din belsug, cu lucrarea harului lui Dumnezeu intru credinta vie si adevarata, faclie luminatoare a timpului, stralucita personalitate a romanilor ortodocsi, a intregului neam romanesc. De la "biraul domnesc" Vasile Cristea, stramosul lui din Potroc (azi Deleni), romanul de isprava, care, judecat de baronul din Brancovenesti, pentru nesupunere si condamnat la moarte, este scapat de catre iobagii romani de aici, de lanturi si de executia cumplita care urma, iertat pentru a fi dus pastor la oi, la marginea domeniului, la Toplita Romana, pana la inversunarea de mai tarziu a infocatului "luptator pentru realizarea inaltelor idealuri nationale ale romanilor _ patriarhul dintai al Romaniei _ Elie Miron Cristea", legaturile sunt directe. Celui de-al patrulea copil (nascut la 18 iulie 1868) din cei opt, ai familiei George (nepot de-al lui Vasile Cristea, cel pomenit) si al Domnitei din Galatii Bistritei, nasul, un cioban din Salistea Sibiului, i-a urat la botez: "Sa cresti mare, sa fii sanatos si popa sa te faci!" Mare s-a facut, sanatos