Camerele miroseau a mucegai, mobilierul era deteriorat, lenjeria rupta, iar tamplaria subreda Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta au efectuat, ieri, un control la casutele de piatra apartinand Complexului "Pescarus". In prima faza, inspectorii au verificat camerele de cate doua paturi. Acestea miroseau a mucegai, lenjeria si paturile erau uzate, peretii crapati si nevaruiti, iar tamplaria era subreda, in sensul ca nici geamurile, nici usile nu se inchideau etans si nu iti dadeau sentimentul de siguranta. De asemenea, linoleumul era rupt, iar mobilierul foarte uzat, paturile fiind intr-o stare deplorabila. Aceleasi deficiente au fost gasite si in camerele cu patru paturi. Reprezentanta complexului a recunoscut chiar ca incaperile cu patru paturi arata mai rau decat cele cu doua paturi. In ciuda deficientelor constatate, turistii s-au declarat multumiti de conditii. Stanel Mitu, din Braila, a declarat ca se simte foarte bine, iar conditiile sunt bune. "Costa 60 de mii patul pe noapte, apa rece este buna, iar apa calda avem in fiecare seara de la sase pana la sapte, sapte si jumatate. Noi suntem multumiti", a precizat Mitu. Aurel Nichita, inspector OPC, a declarat ca, pentru nerespectarea conditiilor igienico-sanitare, trei casute au fost inchise temporar pe o perioada de pana la sase luni, pana la remedierea deficientelor, iar societatea va fi sanctionata contraventional cu o suma cuprinsa intre cinci si 50 de milioane de lei. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Camerele miroseau a mucegai, mobilierul era deteriorat, lenjeria rupta, iar tamplaria subreda Inspecto