Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Rasova se crede victima unor interese politice

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 19 iulie 2003 ·

Dumitru Chirescu, membru PNL, a declarat ca suspendarea sa din functia de presedinte al comisiei de fond funciar s-a facut pe criterii care tin de politica * Prefectul judetului i-a explicat acestuia ca motivul schimbarii sale este de ordin profesional Comisia de fond funciar din Rasova are un nou presedinte.In luna iunie, in cadrul unei sedinte de fond funciar pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului, desfasurata la Prefectura Constanta, s-a hotarat suspendarea din functia de presedinte al Comisiei locale Rasova a primarului Dumitru Chirescu. In urma verificarilor efectuate de reprezentantii Comisiei judetene au fost constatate intarzieri la modul de aplicare a legii. Pana la acea data, fusesera emise numai 64% din totalul titlurilor de proprietate, in special pentru proprietarii care au lucrat terenul individual. In perioada 1997-2000, cand seful comisiei a fost tot primarul Chirescu, activitatea comisiei locale a fost inexistenta, deoarece in aceasta perioada nu s-au eliberat titluri de proprietate, iar in anul 2002 s-au eliberat doar 268 de titluri, ceea ce reprezinta un procent de 30% fata de media pe judet. La baza deciziei de suspendare au stat si numeroasele cazuri de acordari ilegale de suprafete de terenuri agricole, precum si inexistenta proceselor-verbale de afisare a anexelor validate. Zilele trecute, s-a primit din partea Ministerului Administratiei Publice avizul pentru schimbarea din functia de presedinte al Comisiei de fond funciar a primarului. In aceasta situatie, in cursul aceleiasi zile, a fost emis ordinul prefectului pentru schimbarea imediata din functie. In cadrul sedintei de fond funciar de ieri, primarul Chirescu a acuzat Comisia judeteana de partinire, invocand faptul ca schimbarea sa din fruntea Comisiei de fond funciar s-a facut pe criterii politice. Dumitru Chirescu este membru PNL. Prefectul judetului a interve

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 40 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Meteo. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în patru județe

Mediafax acum 33 minute
„Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime de 19…20 de grade. Indicele temperatură-ume

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 3 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°