- Social - nr. 140 / 19 Iulie, 2003 Ceea ce s-a intamplat in acest an cu examenele de capacitate, bacalaureat si cele de titularizare in invatamant tine de domeniul absurdului. Poti sa crezi ca asemenea lucruri se petrec doar in tari in care alfabetul se opreste pe la jumatatea lui si nicidecum in Romania in care, un reper important al societatii era scoala. Si tocmai ea, scoala, a ajuns de rasu-plansu din cauze care tin de doctrine politice, de vanitati si crase incompetente. Faptul ca profesorii au fost pur si simplu sechestrati in salile de examinare, in cazul examenelor de titularizare, ca subiectele au ajuns in diverse locuri din tara dupa ore indelungate, ca s-au folosit pentru evaluarea cunostintelor grile de evaluare gresite, ca profesorii au fost nevoiti sa iasa in strada sa protesteze asemeni parintilor si elevilor, ca si la bacalaureat s-au facut enorm de multe greseli, toate la un loc denota faptul ca la nivel ministerial lucrurile nu sunt asezate in matca lor. Si nici nu pot fi, atata timp, si nu vom obosi sa repetam acest lucru, cat promovarea celor care sunt chemati sa restructureze invatamantul se face pe criterii de gasca, pe interese materiale si chiar politice. De aici promovarea la rang ministerial a incompetentei care, in structurile subordonate, in judete, este de-a dreptul strigatoare la cer. Inspectoratele scolare au in fruntea lor, in nu putine judete, oameni care in decursul carierei lor s-au dovedit corupti, afaceristi de ultima speta, carora managementul le este strain totalmente, oameni imorali si care nu se dau in laturi sa vanda functiile si catedrele, promovati doar pentru "meritul" de a fi dat din coate in partid, cocotati pe anumite functii politice si de acolo teleghidati in sefi peste invatamant, desi intreaga lor cariera denota ca nu au nimic comun cu imaginea unui dascal adevarat. Ba mai mult, in cariera lor au adus prejudicii