Se tot vorbeste, de ceva vreme, de faptul ca un post national de televiziune isi va intinde antenele in Constanta. Dar cum, de regula, o aparitie implica si-o disparitie, mai intai a fost zvonul disparitiei postului local "57+". Se vorbea, adica, de faza finala a unui proces dureros de lent, care dura de atatia ani incat semnul cabalistic din sigla postului era interpretat, de mult, ca o cruce, pe care mai trebuia doar gravat INRI si, eventual, anul mortii. S-a dus asa cum dispare unui pasaroi in zare: se face ca un punct, apoi ca un punctulet, ca un punctisor, apoi te ustura ochii si-ti pare ca nu-l mai vezi, dupa care te freci la ochi si-l vezi iar, imprastiat pe tot cerul, in mii de puncte. De-aia acum, cand vad puricii de pe ecran, parca vad, uneori, si-o momaie pe dedesubt, care-mi face cu mana si parca ma striga. Ca, in ultimii ani, s-a dus mai intai sonorul, apoi incepura sa fuga contururile de pe personaje, dupa care-au dat-o cu totul pe paranormale. Viziunile ma mai tulbura, uneori, si-n redactie, cand il vad pe amicul Rotaru: parca-mi sare un pui de birmaneza-n spinare, care ma arunca inapoi in timp, cam un cincinal, pe cand colegul nostru era (m)ucenic de televiziune si se canonea (evident) cu o emisiune religioasa. Si cum toate cosmarurile au un power-play, discul asta e zgariat la ziua cand Rotaru ma invitase la o emisiune de-a sa. Unde veneau fel de fel de destepti, prea-barbosi, prea-inalti. Desi la partea cu inaltimea stateam bine si eu, amicul Rotaru ma anuntase, cu putin inainte de-a intra in emisie, ca, in scenariul pe care-l pritocise, mie imi revenea rolul de avocat al lui Sarsaila. Adica trebuia sa uit, pentru o ora, de toate intentiile mele bune si sa fac ceea ce stiu mai bine: adica sa-mi pavez, cu onoare si sarguinta, drumul spre iad. Asa, de-amorul "breinstormingului". Nu stia, bietul, ce cutie de draci deschidea. Daca n-ar fi avut legaturi