Partidele din opozitie, seduse de cantecul de sirena al Palatului Cotroceni in decembrie anul trecut, si-au revenit destul de rapid, protestand imediat impotriva intentiilor de gratiere a lui Miron Cozma. Evenimentele saptamanii trecute merita insa analizate in ansamblul lor. Sigur pe el, ca intotdeauna, dar mai ales dupa remanierea guvernului si PSD-ului dupa gustul sau, seful statului a tinut sa aiba ultimul cuvant de spus in politica inainte de a intra in vacanta. A fost o reafirmare a pozitiei sale dominante in politica romaneasca, un preludiu al demult anuntatei reveniri in PSD, asezonata cu cateva sageti lansate in directia social-democratilor care au uitat de cetateni.
Domnul Iliescu nu a mai fost insa la fel de vehement la adresa coruptilor din partid, tinand de fapt sa deculpabilizeze PSD, redevenit, potrivit propriilor lor marturisiri, partidul sau de suflet. "Coruptia nu are culoare politica", a declarat adevaratul lider dintotdeauna al PSD, stiind fara indoiala ca intotdeauna coruptia are culoarea puterii - putere pe care a detinut-o impreuna cu aliatii sai politici zece din ultimii 14 ani. Mai mult, presedintele a mers pana la justificarea averilor obtinute de magnatii PSD printr-o comparatie cu Engels, care l-a finantat pe Marx! Dincolo de ridicolul asocierii domnilor Mischie si Oprisan cu Engels, ar fi totusi de precizat ca acesta din urma nu s-a imbogatit din politica, fapt fara indoiala cunoscut lui Ion Iliescu.
Generalizarile derutante, diversiunile abile si ambiguitatile discursului prezidential pot fi la urma urmei intelese ca mijloace de lupta politica. Este rostul opozitiei si al presei de a se lupta cu ele. Dincolo de discursul civilizat si de figura relaxata a presedintelui se ascunde insa un filon dur. Zambetul cu care seful statului a declarat ca nu este interesat de dosarul sau de Securitate ascunde indemnul adresat natiunii
