S-a incheiat, intr-o grandioasa indiferenta, foarte elocventa insa pentru cine va descrie candva patologiile acestui timp, si sub conditia sa nu fie totusi letale, editarea "agendelor literare", insemnarile secrete facute zilnic de E. Lovinescu de la 4 septembrie 1923 la 12 iulie 1943. Ultimul volum, al saselea*, aparut la cumpana dintre 2002 si 2003, poate fi astfel socotit si un discret, dar substantial, omagiu adus memoriei lui E. Lovinescu, la implinirea acum, in aceste zile chiar, a sase decenii de la moartea lui, petrecuta in dimineata zilei de 15 iulie 1943. Inca nu avea 62 de ani.
Editia "agendelor" este un document capital pentru istoria culturala si literara romaneasca din prima jumatate a secolului XX, bineinteles ca si pentru luminarea actiunii si a personalitatii lui E. Lovinescu insusi, a carui statura spirituala nu a incetat sa se inalte in zarea veacului si a devenit pentru nu putini, intre care si autorul cronicii de fata, cea mai impunatoare, model fara egal si "deget de lumina" aflat "la raspantiile culturii romane" si aratand in eternitate pe aici e drumul.
Cu aceste cuvinte straniu testamentare se incheiase de altfel monografia lui E. Lovinescu despre T. Maiorescu, aparuta in 1940, desi criticul, pe atunci in varsta de numai 59 de ani, nu avea cum sti ca firul vietii ii ajunsese foarte aproape de sfarsit. Ceea ce scrisese el despre Maiorescu avea sa capete in scurta vreme, dupa doar trei ani, sensul unei proprii inscriptii funerare, din specia insa a acelora care contrazic, de dincolo, si in vesnicie, dezolarea cu miez nihilist a Ecleziastului. Sa ne reamintim, e la fel de mare nevoie astazi ca si atunci: "Soarta lui Maiorescu a fost sa ramana actual si astazi, adica dupa trei sferturi de veac si, din nefericire, inca pentru multa vreme. In materie de cultura evolutiile nu sunt nici perpetui, nici liniare; cand crezi ca ai pus m
