Orice s-ar spune, infrastructura din Romania e o pacoste, mai ales daca cei care pun nota sunt turistii straini. Nici Dobrogea nu face exceptie de la aceasta regula. Iar strainii, oricat de mult s-ar da in vant dupa zonele rustice, au nevoie totusi de drumuri practicabile. Si de spatii de cazare decente. Zilele trecute, am calatorit pe drumul de coasta paralel cu malul Dunarii, intre Harsova si Cernavoda. Cei care au ajuns macar o data in lunca Dunarii cunosc poezia unica a acelor locuri, padurile de pe maluri, baltile care pe vremuri adaposteau pesti de toate soiurile. Insulele cu nisip mai fin decat la mare, soarele odihnindu-se cald, dupa amurg, sub apele inselatoare. Somnii uriasi ascunsi in gropi sub maluri, pandesc gastele luate de curent. Ei cunosc povestile scornite de sateni despre pesti uriasi care au mancat copii... Satele sunt, in general, cocotate pe promontoriul abrupt ce strajuieste fluviul. Seimeni, Dunarea, sate de romani care traiesc mai mult din agricultura, caci nu toti au plase de pescuit. Cu toate ca frumusetile de aici sunt unice, turistii sunt rari. In zona nu sunt hoteluri si nici macar pensiuni de agroturism. Am stat de vorba cu oamenii locului, chiar si cu cei mai instariti, si i-am intrebat de ce nu investesc in agroturism. Nu prea au stiut ce sa imi raspunda, au invocat diverse pretexte, dar eu am inteles ca le e foarte greu sa depaseasca hotarul preocuparilor traditionale si ca nu sunt obisnuiti sa lucreze cu turistii. Mergand cu masina dinspre Topalu spre Cernavoda, dupa ce am trecut de Capidava, soseaua de coasta se bifurca, iar un indicator ne-a vestit ca trebuie sa facem stanga, pe un drum pietruit. Am lasat deci soseaua asfaltata sa isi vada de drum spre dreapta si ne-am angajat, prin pietre si gropi, cu mare prudenta, ca sa nu rupem masina. Dupa cativa kilometri hurducaieli si praf, am regasit soseaua asfaltata pe care tocmai o par