La încheierea celui de-al doilea război mondial, Emil Botta ( născut la 15 septembrie 1911 la Adjud-Putna) era cunoscut atât ca actor, cât şi ca scriitor. Totuşi, timp de mai bine de două decenii, şi anume până în 1966, el există exclusiv ca actor, întrucât regimul comunist nu are nevoie de literatura sa. Volumele de versuri Întunecatul April, 1937, şi Pe-o gură de rai, 1943, care îi încântaseră la vremea apariţiei lor pe iubitorii de poezie, sunt scoase din circulaţie.
Ca actor, apreciat pentru gravitatea lui tenebroasă, pentru sensibilitatea ieşită din comun, aproape maladivă, Emil Botta repurtează mari succese, acceptate de autorităţi cu o anumită reţinere. Joacă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în piese de W. Shakespeare, A. P. Cehov, A. N. Ostrovski, M. Davidoglu, Al. Voitin ş. a. Interpretează în aceeaşi perioadă şi diverse roluri în filme nepropagandistice ca Paşi spre lună de Ion Popescu-Gopo sau Pădurea spânzuraţilor de Liviu Ciulei, momentul culminant constituindu-l apariţia sa în Reconstituirea lui Lucian Pintilie.
În 1966, prin publicarea volumului retrospectiv Poezii la Editura pentru Literatură, se relansează ca scriitor. Ulterior tipăreşte şi texte noi, în ciclul Vineri din volumul Versuri, 1971, şi în volumul Un dor fără saţiu, 1976, pe care critica literară le întâmpină cu entuziasm. Moare la 24 iulie 1977, din cauza unui stop cardiac.
De la ignorare la glorificare
În perioada stalinismului, poezia lui Emil Botta a dispărut din conştiinţa cititorilor. S-a evaporat ca o stafie la venirea "zorilor unei vieţi noi". Indiferent care ar fi fost atitudinea autorităţilor faţă de omul Emil Botta, chiar dacă, prin absurd, l-ar fi agreat şi l-ar fi cooptat în rândurile nomenclaturii, poezia sa tot ar fi rămas în afara capacităţii de înţelegere a responsabililor cu literatura din epocă şi nu i s-ar fi
