O lume ascunsă

Constantin Cerăceanu este un pictor singular, o prezenţă - ori, mai bine zis, o absenţă - care l-ar putea uşor transforma într-un caz. Dar dacă la nivelul expresiei, al construcţiei imaginii şi al mesajului artistic el este cu desăvîrşire singur, în ceea ce priveşte destinul public, de fapt inexistenţa acestui destin, compania sa este copleşitoare. Izolat de lume, străin de orice vanitate în plan social, complet anonim într-un peisaj cultural bine identificat şi tot atît de bine controlat ideologic, surd la orice doctrină şi imun la presiunea modelor, el s-a scufundat, pînă în pragul uitării, într-o lume paralelă unde mai zac de multă vreme şi alţi artişti fără noroc, dar care, vorba Lăpuşneanului, de se vor scula, pre mulţi vor popí şi ei! Pentru că imaginea artei noastre, a artei mai vechi şi mai noi, nu este în mod strict aceea pe care am învăţat-o la şcoală sau care ne-a tot fost prezentată prin galeriile supravegheate competent de către cei amenajaţi special în acest sens, ci una mult mai complexă şi mai nuanţată. Cînd vor fi scoase la iveală acele componente ale artei româneşti, fără de care organismul acesteia este astăzi profund mutilat, adică atunci cînd vor fi cunoscute segmentele Art Nouveau, Art Deco, simbolist-onirice, spiritualiste şi chiar realiste, aşa cum s-au manifestat ele în diverse etape ale dinamicii fenomenului, se va vedea că artiştii noştri de referinţă, acele mituri pe care le-am creat mai degrabă într-o ambianţă de laborator decît în spaţiul real, nu sînt chiar atît de singuri pe cît au încercat să inducă în conştiinţa publică tot felul de atitudini culturale autoritariste. În momentul în care Kimon Loghi va fi înţeles înlăuntrul propriului său proiect, cînd E.Urbanski de Nieczuja va fi plasat în ambianţa estetică a anului 1900, cînd Iosif Popp va fi descoperit ca precursor legitim al spiritualismului din anii ’70-