A ignora poezia şi chiar a o urî e ca şi cum te-ai arăta, cu orgoliu, ateu. Cum când apare, a nu o citi cu bucurie şi folos, orb, surd şi nevolnic echivalează cu a-l alunga pe bunul Dumnezeu.

Cândva am gândit şi am scris, despre poezie, o întrebare, încercând în răstimpuri să răscolesc cu ea inima tulbure a celor ce nu-i acceptă originea divină, ci iau insistent în derâdere cuvântul ei smerit, punându-i în preajmă bruiaje, estetici ale urâtului şi derizoriului neruşinat, ca s-o acopere şi s-o întunece, texte nebuneşti ce plac la nebunie nebunilor bolnavi de plictiseală.

Întrebarea mea, ca pentru fiecare, căutat şi găsit în singurătate, în propria lui conştiinţă, este: "Şi tot mai crezi că poezia se face din nimic? Că nimeni din cer nu asistă la naştere? Plini de mister, de scamă, de număr sunt sâmburii ei. Numai Dumnezeu ştie cât chin, câtă jertfă şi câtă iubire cere cuvântul la convertire, îngrozit că porneşte şi nu mai ajunge".

Porneşte şi nu mai ajunge, ţintele sunt întruna mişcate, în aer e o derută programată. Şi totuşi, încă n-am ajuns să mă tem că lucrul meu se face în zadar, că singura mea viaţă şi singura mea dragoste sunt neroditoare. Cu cât vor fi tot mai puţini aceia care citesc bine poezie, şi cu cât vor fi tot mai mulţi aceia care scriu în neştire versuri sărace, va fi socotit acest lucru semn de încercare, un rău rebel ce trebuie privit ca firesc şi al lumii, şi respins cu înţelepciune.

Scris-cititul nu mai e la modă? Scris-cititul pare, dar nu e la îndemâna tuturor şi nu pentru înţelesul şi folosul tuturor. Ca un drept democratic, ca presa, ca un bun de distribuit tuturor, în porţii egale împărţite între egali. Când, vai, lumea nu urmează cu plă-cere pildele bune, ci şi le face uitate ( şi nu-i urmează pe cei aleşi, ci mai degrabă îi striveşte). Când, vai, lumea adoră succesul de-o zi al stricaţilor şi t