Este vorba despre filosofia ştiinţelor umane şi imagologiei în particular, dar şi de viitorul SF al tânărului critic şi universitar bucureştean Ion Manolescu. După romanul Alexandru, fractalic şi contorsionat, după volumul colectiv apărut la Editura Paralela 45 şi intitulat În căutarea comunismului pierdut, după Noţiuni pentru studiul textualităţii virtuale din 2002, iată lucrarea de doctorat a autorului publicată la Polirom şi intitulată Videologia. O teorie tehno-culturală a imaginii globale.

E o carte care mă îndeamnă să cred că autorul e cam singura autoritate de la noi pe acest domeniu, respectiv în câmpul interdisciplinar aflat la intersecţia dintre literatură, film, filozofie, inginerie genetică, fizică, matematică, cibernetică şi încă alte vreo două, trei ştiinţe, tratate din perspectiva implicaţiilor lor asupra noului imaginar colectiv uman, revoluţionat de tehnică şi populat de zeii noi.

Lucrarea are o structură fractalică ea însăşi. Sunt excursiuni teoretice prima dată, documentate şi neologice, asupra cyber-spaţului ca VR matriceală, incluzivă, elastică, interactivă, generată pe şi între computere, "autosimilaritate fractală", "proza postmodernă ca "dimensiune fractală prospectivă şi retrospectivă", "indecidabilitate logică şi iconică", etc. Urmează privirea în perspectivă şi în adâncime, decuparea fractalilor prin aplicaţii ficţionale asupra prozei lui Donald Barthelme, Michel Tournier, Gheorghe Crăciun, Barth, Cărtărescu, Kurt Vonnegut Jr., Ray Bradbury etc. Autorul construieşte cu migală dar şi cu uşurinţă un eşafodaj teoretic solid, o carte ce poate fi citită ca "ficţiune utopică ori distopică", o hologramă teoretică cu instrumente de "naraţiune cuantică". Oricum, ceva foarte nou, care cere şi din partea cititorului o minimă erudiţie interdisciplinară şi putere de a abstractiza noţional lucruri care încă nu au avut parte de rec