pentru citeva zeci de mii de lei pe zi, sute de persoane sint tocmite sa munceasca pamintul taranilor mai instariti. dupa o vara intreaga de munca, unii se intorc acasa fara nici un ban. si "stapinii" se pling ca munca cu zilierii nu le aduce cine stie ce beneficii, dar nu au alta solutie pentru a-si munci via sau terenul agricol. desi legislatia prevede incheierea unor contracte de munca pe termen determinat, legea este incalcata flagrant Sute de oameni au luat cu asalt comunele din judet, in cautarea unui loc de munca. Odata cu restituirea terenurilor taranii s-au trezit ca nu au cu cine sa munceasca pamintul. Si atunci, solutia cea mai la indemina a ajuns sa fie munca cu ziua, facuta cu ajutorul celor fara o palma de pamint. Cum Vrancea are suprafete intinse de vie si teren arabil, in judetul nostru au migrat multime de oameni din zonele sarace ale tarii si chiar din Basarabia. Disperati, de teama ca nu vor avea ce pune pe masa, multi accepta sa se angajeaza ca argati la casele familiilor mai instarite, care le pot oferi ceva de munca prin curte, in vie sau la cimp. Pe bani putini si mai mult pentru mincare, bautura si cazare, multi muncesc intreaga vara, in speranta ca asa vor reusi sa puna un ban deoparte, care sa le asigure existenta pe timpul iernii. La rindul lor "angajatorii" se pling ca abia reusesc sa-i plateasca pe zilieri, iar toamna, cind fac bilantul, constata ca nu scot mai nimic din munca unui an intreg. Vinul se vinde pe mai nimic iar griul sau porumbul cu greu reusesc sa-l vinda, prin iarna. Cei mai multi dintre "stapini" sint persoane in virsta, care nu mai au cum sa munceasca pamintul, sau oraseni, mostenitori ai citorva pogoane de vie sau teren agricol. Relatia zilier-stapin devine, pe zi ce trece, o forma de munca la negru, cu acceptul tacit al autoritatilor. Saracia din unele zone ale tarii ofera o imagine care aminteste de anii cind, pentru o